Adrian Preda : „Oamenii manifestă un total dezinteres pentru istorie”
Adrian Preda învaţă istoria pentru a înţelege mai bine prezentul. Tânărul este în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu şi a câştigat premiul menţiune la Olimpiada Naţională de Istorie de la Alba Iulia. După ani de zile de studiu, tânărul a ajuns însă la concluzia că oamenii manifestă un total dezinteres faţă de istorie.
Pasiunea pentru istorie i s-a inserat în suflet de la vârsta de opt ani, de când a cumpărat cartea „Povestiri istorice” ale lui Dumitru Almaş. „La vârsta de opt ani a apărut pasiunea pentru istorie. Învăţătoarea mea m-a îndrumat să cumpăr această carte. De aici mi-am format o bază, după care am început un studiu mai aprofundat al acestei discipline. Ajungând la liceu profesoara mea m-a îndrumat spre performanţă”, explică Adrian. Iar Adrian a atins performanţa anul trecut şi în acest an, aducând Gorjului două menţiuni la faza naţională de istorie. „La anul vreau să obţin locul I”, spune tânărul. Studiind istoria a ajuns la concluzia că nu este indicat ca această ştiinţă să dea verdicte. „Evenimentele şi personalităţile care s-au remarcat de-a lungul istoriei trebuie abordate critic şi cu obiectivitate, prezentându-le în lumini şi umbre”, afirmă acesta. Pentru Adrian Preda figura pozitivă din istorie este Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii, iar personalitatea negativă este Adolf Hitler. „Adolf Hitler m-a influenţat în mod negativ prin doctrina şi tezele lui, dar şi în mod pozitiv pentru că m-a învăţat să nu renunţ niciodată”, menţionează Adrian.
Dezinteres pentru istorie
Chiar dacă se luptă pentru a fi cel mai bun elev din ţară la istorie, Adrian este dezamăgit de societatea în care trăieşte. „În ziua de astăzi există un total dezinteres faţă de istorie. S-a ajuns aici datorită societăţii care este în decădere şi care devalorizează modelele. Istoria ne educă. Învăţând istorie putem înţelege mai bine prezentul”, consideră tânărul. Adrian Preda a fost şi redactor şef la revista online de istorie a Colegiului naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi a participat la toate activităţile organizate de catedra de istorie. Pe viitor Adrian doreşte să urmeze o carieră în Poliţie, fiind un împătimit al tehnicilor de luptă.