Adio chefuri și paranghelii pe dealul de la Costești!
Vremurile în care dealul din comuna vâlceană Costești era ocupat până la refuz de mesele întinse și de mașinile de lux ale romilor din toată țara par să fie apus, ieri, de Sfânta Maria Mică aici fiind doar multe, foarte multe, haine second-hand scoase la vânzare. Puțini au fost cei care au mai respectat tradiția țigănească de a chefui cu această ocazie, în locul meselor bogate acum putând fi văzute mese la care mâncarea și băutura erau în limitele normalului.
Câțiva romi plini de tatuaje și cu fețe nu dintre cele mai prietenoase tânjeau după petrecerile de altă dată mâncând dintr-un pește și bând suc. „De la porcii pe care îi aveam pe proțap în anii trecuți am ajuns la peștele ăsta pe care mi l-a adus un nepot. Lăutarii nu mai sunt nici ei… ce să facem? Nu mai merge cu ciordeala nici prin Spania, nici prin Anglia, în țară vine ANAF-ul și DIICOT-ul peste tine! Cum te prinde ăștia, cum te ia! Aruncam și noi cu bani în aer înainte, acum gata, s a terminat. E belea mare dacă ești prins”, a explicat Marcel Spoitoru.
Limuzinele, o amintire
Limuzinele care împânzeau dealul anii trecuți au rămas și ele o amintire, ieri neexistând mașină scumpă la Costești. Nici petrecerile cu maneliști nu se mai țin, pe tot dealul putând fi văzut un singur vițel la rotisor. „Noi am păstrat tradiția cu vițelul la rotisor pentru că ne bucurăm că suntem toată familia împreună. Să dea Dumnezeu să putem să rămânem așa și să respectăm tradiția și la bătrânețe că acum suntem tineri și încă avem putere”, a spus un membru al familiei respective. Explicația pentru situația de la Costești a venit tot de la un membru al comunității romilor. „Mulți dintre ai noștri au probleme. Unii au rămas pe afară pentru că îi costă să vină în țară doar pentru petrecerea asta, alții nu mai vin cu aur și mașini pentru că stă ANAF-ul cu ochii pe ei. Le e foarte frică și atunci preferă să nu se mai arate, așa cum o făceau în trecut”, a spus bărbatul.
Nimeni din familia regelui Cioabă nu a mai ajuns la Costești după moartea acestuia, în locul de pe deal unde își punea acesta cortul fiind acum doar vânzători de haine second-hand. Au fost atât de multe haine scoase la vânzare că nu doar localnicilor le-a displăcut situația respectivă, dar și romilor. „Veneau înainte toți ca să se fudulească pe aici, să se dea șmecheri, dar acum vezi numai haine și iar haine. E o țigănie ce se întâmplă. Nu se poate așa ceva. Asta nu mai e tradiția noastră. Venea regele Cioabă, veneau ai noștri de la Teleorman, de la Târgu Jiu, acum nici de la Vâlcea nu mai ajung aici. E o țigăneală curată că au rămas numai cei cu haine second-hand. Anul viitor cred că va fi și mai rău”, a spus Mihai Florică, unul dintre puținii petrecăreți.