Adina Andriţoiu, director la Centrul „Brâncuşi“

Adina Andriţoiu a preluat şefia Centrului Municipal de Cultură “Constantin Brâncuşi” începând cu data de 18 iunie. Acesta a fost desemnată ca director interimar al instituţiei după ce Teodora Ciobanu a refuzat preluarea unor noi atribuţii. Adina Andriţoiu spune că nu va participa la concursul pentru ocuparea definitivă a postului de conducere din cauza discuţiilor controversate care au avut loc de-a lungul ultimilor ani pe marginea activităţii foştilor manageri.

Adina Andriţoiu a fost purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean mai  mulţi ani. În urmă cu câteva luni, a renunţat la această slujbă angajându-se la Centrul Municipal de Cultură “Constantin Brâncuşi”. După ce Ovidiu Popescu şi-a dat demisia din funcţia de director, Teodora Ciobanu era nominalizată pentru a asigura interimatul până la organizarea unui nou concurs. La începutul lunii iunie, Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei de Protecţie Socială, a anunţat în repetate rânduri că nu-şi doreşte şefia Centrului “Brâncuşi”. Astfel, atribuţiile directorului instituţiei au fost preluate de către Adina Andriţoiu. “Începând cu data de 18 iunie am fost desemnată pentru a asigura interimatul Centrului Municipal de Cultură “Constantin Brâncuşi” până la organizarea unui nou concurs. În ceea ce o priveşte pe doamna Teodora Ciobanu aceasta este în concediu, însă din momentul revenirii sale se va ocupa, în cadrul centrului, de organizarea unui nou serviciu “Turism şi Evenimente”. Ţinând cont de faptul că este directorul Direcţiei de Protecţie Socială dânsa nu putea face faţă atribuţiilor multiple”, a declarat Adina Andriţoiu.

Nu va participa la concurs

Deşi va asigura interimatul până la organizarea unui nou concurs, Adina Andriţoiu spune că nu intenţionează să ocupe definitiv această funcţie. “Nu intenţionez să particip la concurs. Cred că managerul Centrului “Brâncuşi” trebuie să aibă un anumit profil şi să îndeplinească anumite condiţii. Nu ştiu dacă pot corespunde profilului de manager pe care anumite persoane şi l-ar dori să-l aibă directorul Centrului “Brâncuşi”. Mă refer la cei care au criticat activitatea managerilor anteriori”, a declarat Adina Andriţoiu. Aceasta a mai precizat că se va ocupa de organizarea tuturor evenimentelor care vor avea loc până la desemnarea unui nou manager. Cea mai importantă manifestare din această vară va fi Tabăra de Sculptură.

Vizualizări: 261

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: