Actorul din „Singur Acasă” a primit o stea pe celebrul bulevard Walk of Fame din Hollywood

Macaulay Culkin, celebrul actor care a jucat rolul lui Kevin McCallister în filmele „Singur Acasă 1” și „Singur Acasă 2: Pierdut în New York”, a primit o stea pe bulevardul Walk of Fame din Hollywood.

Actorul a venit la eveniment alături de partenera sa, Brenda Song, și de cei doi fii ai lor, Dakota, în vârstă de 2 ani, și Carson, în vârstă de 1 an. La eveniment a fost prezentă și actrița Catherine O'Hara, cea care joacă rolul mamei lui Kevin în „Singur acasă”.

În vârstă de 69 de ani, O’Hara a spus că prestația lui Culkin a fost pur și simplu perfectă. Aceasta i-a mulțumit actorului că la eveniment „m-a inclus și pe mine, mama ta falsă care te-a lăsat singur acasă nu o dată, ci de două ori”.

La rândul său, Culkin i-a mărturisit actriței Catherine O'Hara că este „cea mai dragă ființă”, cuvinte care au emoționat-o vizibil. În discursul său, Macaulay a ținut să îi mulțumească și iubitei sale. „Aș vrea să îi mulțumesc Brendei. Ești absolut totul pentru mine. Ești campioana mea. Tu ești singura persoană care astăzi este mai fericită decât mine. Nu ești doar cea mai bună femeie pe care am cunoscut-o, ești cea mai bună persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Tu mi-ai dat sens în viață. Tu mi-ai dat o familie”, a spus Macaulay. La ceremonie au participat şi fraţii săi, Rory Culkin şi Quinn Culkin, prietenii Paris Jackson şi Seth Green, dar și Natasha Lyonne, colega lui Culkin din „Party Monster”, scrie Digi24.

Galerie foto



Vizualizări: 2,372

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: