Acţionarii de la Pandurii, băgaţi în şedinţă de Narcis Răducan

Narcis Răducan, preşedintele Clubului Pandurii Târgu Jiu, a cerut de urgenţă convocarea Adunării Generale a Acţionarilor pentru joi. Situaţia financiară a clubului este critică, în momentul de faţă Pandurii neavând bani de cantonament. Mai mulţi jucători şi-au depus memorii pentru a deveni liberi de contract. Asta în condiţiile în care Edi Iordănescu pare tot mai hotărât să întrerupă colaborarea cu gorjenii.

Narcis Răducan susţine că rezolvarea problemelor de la Pandurii nu mai suportă amânare. „La solicitarea mea, joi vom avea AGA la Pandurii. Trebuie să ne organizăm rapid în vederea începerii noului campionat, în vederea participării cu brio în Europa League. Sunt multe puncte pe ordinea de zi, trebuie să prelungim foarte rapid contractul cu stafful tehnic, cu Edi Iordănescu. O pleiadă de jucători vor termina contractele, cu unii dintre ei vom prelungi, cu alţii nu, în funcţie de aport a avut fiecare şi de posibilităţile financiare. Nu pot să ascund faptul că nu stăm bine din punct de vedere financiar. Sunt probleme care trebuie rezolvate urgent, nu peste o lună sau două”, a declarat Narcis Răducan.
Acesta speră ca în şedinţele Consiliului de Administraţie şi AGA, asociaţii să accepte lista de revendicări a lui Edi Iordănescu. „Îmi doresc ca Edi Iordănescu să rămână, pentru că este unul dintre artizanii performanţei de anul trecut. Nu este simplu pentru că a avut o listă de doleanţe, doleanţe normale pentru un antrenor care vrea să facă performanţă, iar eu sunt de acord cu el în totalitate. Performanţa trebuie susţinută, nu se poate face doar cu inima. Sunt conştienţi că, chiar dacă nu suntem dependenţi de partea politică, într-un an electoral peste tot în ţară lucrurile s-au blocat, dar acum odată cu terminarea acestui stres să putem funcţiona normal”, spune Răducan.

Jucătorii de elită, securizaţi
Conducerea Clubului Pandurii a efectuat plăţi către anumiţi jucători pentru ca aceştia să nu devină liberi de contract. „S-au făcut anumite plăţi către o parte dintre jucătorii pe care doream să-i păstrăm şi către jucătorii care au valoare de piaţă, gen Hora, Nistor. Aceşti jucători nu sunt jucători să rămână liberi de contract, aceşti jucători sunt securizaţi, dar trebuie să recunosc că am fost la limită şi tocmai de aceea am decis să propun convocarea Adunării Generale pentru că sunt probleme mari”, a declarat Narcis Răducan.
Acesta a confirmat faptul că mai mulţi jucători şi-au depus memorii pentru a deveni liberi de contract. „Şi-au depus mai mulţi jucători memorii, este dreptul lor, au depus memorii să primească drepturile financiare, nu este nici o problemă, se întâmplă în orice ţară civilizată, suntem în litigiu cu ei şi sunt convins că dacă ne vom rezolva problemele în scurt timp vom stinge aceste litigii”, spune Răducan.
MOBILIZARE
Ion Călinoiu, reprezentantul Consiliului Judeţean în AGA Pandurii, susţine că este nevoie de o mobilizare generală pentru a stabili măsurile organizatorice privind începerea campionatului. „Narcis Răducan şi Edi Iordănescu nu vin cu probleme legate de situaţia lor, ci cu probleme legate de continuarea proiectului pentru a avea performanţă la nivelul echipei de fotbal şi aceea am discut şi cu membrii fondatori pentru a vom face joi o Adunare Generală pentru a stabili măsurile organizatorice necesare începerii campionatului”, a declarat Călinoiu.

Vizualizări: 1,670

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: