ACS Viitorul va juca sâmbătă, 6 august, de la ora 11:00, în prima etapă

Dinamo dă startul noului sezon de Liga 2, la chiar prima participare a sa în acest eșalon iar Steaua joacă în încheierea primei etape. FRF a stabilit programul primei etape și meciurile televizate iar ACS Viitorul Târgu Jiu va evolua pe teren propriu, meciul cu CSC Dumbrăviţa fiind programat sâmbătă, de la ora 11:00.

Mult-așteptatul debut al noului sezon de Liga 2, ediția 2022-2023, cu Steaua și Dinamo printre cele 20 de participante, se apropie cu pași repezi de start. Data de 4 august va fi cea în care va avea loc primul meci oficial al primei etape, iar pe 9 august, într-o zi de marți, se va încheia runda, după cum informează liga2.ro. FRF și deținătorii de drepturi TV ai Ligii 2 continuă, astfel, și în noul sezon obișnuința de a începe etapa într-o zi de joi și a o termina marțea, cum s-a întâmplat de multe ori în campionatul trecut, la finalul căruia au promovat Petrolul, FC Hermannstadt, direct, și ”U” Cluj, în urma unui baraj cu Dinamo.

Progresul Spartac – Dinamo este meciul ales să dea startul noului sezon de Liga 2, primul din istoria sa în care o are în componență pe Dinamo, echipă care în această vară a retrogradat pentru prima dată în existența sa de 74 de ani. Jocul este programat joi, 4 august, de la ora 18:00, pe terenul sintetic al bazei FRF de la Buftea, acolo unde va evolua pentru început pe teren propriu nou-promovata Progresul Spartac, al cărui stadion nu a fost omologat. Vineri este programat un meci în care gazda se anunță una dintre echipele surpriză ale noului sezon. Unirea Slobozia, formația preluată în această vară de Costel Enache, va întâlni nou-promovata Minaur Baia Mare. Jocul începe de la ora 17:00, pe stadionul 1 Mai din Slobozia.

Ulterior, sâmbătă, de la ora 11:00, sunt stabilite, cel puțin până în acest moment, fiindcă n-ar fi nicio surpriză dacă programul ar suferi modificări, șase partide, la Râmnicu Vâlcea, Timișoara (Știința), Târgu Jiu, Dej, Chiajna și Buzău. ACS Viitorul debutează pe terenul propriu cu o nou-promovată, având un meci uşor cu CSC Dumbrăviţa.

Și tot sâmbătă, dar de la ora 11:30, la Galați se anunță din nou un stadion arhiplin, la prima partidă a nou-promovatei SC Oțelul. Aceasta o va întâlni pe Poli Iași, într-un derby al Moldovei.

Duminică și luni nu se joacă în Liga 2, conform programării actuale, cu rezerve față de jocul Gloria Buzău – Ripensia, iar etapa se va încheia marți seară. De la ora 20:30, în Ghencea, Steaua primește vizita unei alte echipe bucureștene din competiție, a Metaloglobusului.

Program etapa 1, Liga 2, sezon 2022-2023:

joi, 4 august 2022, ora 18:00

Progresul Spartac – Dinamo – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport

vineri, 5 august 2022, ora 17:00

Unirea Slobozia – Minaur Baia Mare – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport

sâmbătă, 6 august 2022, ora 11:00

CS Comunal Şelimbăr – FC Braşov

Politehnica Timișoara – Unirea Constanţa

ACS Viitorul Târgu Jiu – CSC Dumbrăviţa

Unirea Dej – FK Miercurea Ciuc

Concordia Chiajna – CSM Slatina

Gloria Buzău – Ripensia Timișoara

sâmbătă, 6 august 2022, ora 11:30

SC Oţelul Galaţi – Politehnica Iaşi – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport

marți, 9 august 2022, ora 20:30

Steaua – Metaloglobus Bucureşti – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport

Vizualizări: 561

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: