Accident la Bengeşti Ciocadia: A căzut TIR-ul peste el
Un tir s-a răsturnat ieri la Bnegeşti Ciocadia şi pasagerul aflat în dreapta şoferului a fost prins între cabina autovehiculului şi un pod de beton în care s-a proptit maşina. Pompierii au avut nevoie de două ore pentru a-l scoate pe rănit în condiţii cât mai bune dintre fiarele contorsionate.
Ciprian Zaharia, de 30 de ani, din Băbeni, Vâlcea, poate considera că s-a născut ieri a doua oară, după ce timp de două ore a stat cu picioarele prinse între bordul camionului şi un pod de beton peste care a căzut maşina în care se afla. Accidentul s-a produs la Bengeşti Ciocadia, într-o curbă periculoasă, semnalizată însă corespunzător. Rănitul şi şoferul trebuiau să ajungă la Târgu Cărbuneşti, unde transportau un utilaj pentru o sondă. Unul dintre localnici a văzut ce s-a întâmplat. „A ratat curba şi apoi a sărit în şanţ. Eu venii primul aici, am încercat să ajutăm, că era băiatul cu picioarele prinse sub bord, dar nu am avut ce să facem. Oricum, pe jos nu era dat cu nimic, ăştia de la drumuri acum veniră cu nisip şi sare”, a menţionat săteanul.
Două echipaje de la ISU Gorj şi unul de la Ambulanţă au venit pentru a-l descarcera pe rănit, operaţiunea fiind mai grea decât îşi putea imagina cineva. Cu tot felul de cleşti, cu multă migală, pompierii au trebuit să decupeze o parte din bordul camionului, dar şi să îl menţină la o temperatură acceptabilă pe cel rănit, picioarele acestuia fiind cu greu scoase după vreo două ore de la începerea intervenţiei. „Am înţeles că au trecut două ore, nici nu ştiu exact pentru că nu mi-am dat seama cum a trecut timpul, dar pompierii au făcut eforturi care merită răsplătite. Am înţeles că unul dintre ei s-a şi tăiat la degete, săracul. Merită să le mărească salariile la băieţii ăştia, că alţii toacă banii prin ţara asta. Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt bine, deşi probabil voi mai rămâne prin spital”, a declarat tânărul de 30 de ani. Medicii au constatat că acesta avea picioarele strivite, dar mişca toate degetele, ceea ce era un semn foarte bun pentru evoluţia ulterioară a pacientului.
Şoferul autocamionului răsturnat s-a ales cu dosar penal, el fiind considerat principalul responsabil de cele întâmplate. El ar putea fi nevoit să refacă şi podul pe care l-a stricat, proprietarii gospodăriei în faţa căreia se produs astfel de accidente fiind disperaţi de faptul că la câteva luni trebuie să investească noi bani în refacerea podului.