Accident la Bâlteni. Trafic blocat
Update: "La data de 19 Iunie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați despre faptul că pe DE 79, în comuna Bâlteni a avut loc un eveniment rutier cu victime. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un tânăr de 23 de ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcția Rovinari-Bâlteni, într-o curbă la dreapta a pătruns pe contrasens intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de către un bărbat de 55 de ani, din municipiul Craiova județul Dolj, care se deplasa din sensul opus de mers. În urma impactului a rezultat rănirea a două femei din municipiul Craiova, județul Dolj, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 55 de ani, acestea fiind transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.
Ştirea iniţială: Un accident rutier a avut loc, în urmă cu câteva momente, la Bâlteni.
"În aceste momente, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari intervin la un accident rutier pe DE 79 în localitatea Bâlteni", spun reprezentanţii IPJ Gorj.
Autorităţile anunţă că traficul este blocat.
Ştire în curs de actualizare.