Accident grav: Un pieton rănit, iar șoferul fugit de la fata locului a fost reținut pentru 24 de ore
Eveniment satul Florești din comuna Țânțăreni, iar autoritățile au intervenit rapid pentru gestionarea situației. Soferul a parasit locul accidentului.
Polițiștii de la Secția 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost alertați prin apel la numărul de urgență 112 de către un localnic îngrijorat cu privire la un accident rutier petrecut în localitate. Potrivit informațiilor primite, un pieton a fost rănit, iar vehiculul implicat nu se mai afla la locul incidentului.
La sosirea forțelor de ordine, s-a constatat că un bărbat în vârstă de 34 de ani, din orașul Filiași, județul Dolj, conducând un autoturism pe DC-50-Florești, a lovit intenționat o femeie în vârstă de 31 de ani, din localitate. Incidentul a avut loc în contextul unui conflict pe care șoferul îl avea cu soțul femeii rănite.
Șoferul a părăsit locul accidentului înainte de sosirea poliției, dar a fost identificat ulterior. S-a constatat că acesta avea permisul suspendat și se afla sub influența alcoolului, având o concentrație de 0,62 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
În urma accidentului, femeia a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale adecvate.
În consecință, poliția a întocmit un dosar penal pe numele șoferului, acesta fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
În cursul nopții de 7 spre 8 aprilie, urmărirea penală împotriva bărbatului a fost continuată, iar acesta a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și lovirea sau alte violențe. A fost transferat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, unde urmează să fie audiat și să fie luate măsurile legale corespunzătoare.