Spaniolii au dat lovitura. Au înfiinţat o nouă plantaţie la Bustuchin!
Spaniolii care au înființat plantația de muri și de șofran în comuna Bustuchin au dat lovitura. Aproape toți cei șase mii de butași de mur s-au prins și au avut chiar și rod la doar câteva luni de la plantare. Şi șofranul ar trebui să fie cules la sfârșitul lunii octombrie. Reprezentanții cooperativei Valea Amaradiei-Catalunia urmează să înființeze acum la Bustuchin un depozit de refrigerare, iar fructele ar urma să ajungă în țări din vestul Europei.
Gusman Aparicio este unul din spaniolii care a ajuns în România în urmă cu 12 ani. De câțiva ani buni acesta a încercat să pună bazele unei afaceri la Bustuchin unde a plantat, în urmă cu aproape un an, două hectare de muri și câteva arii de șofran. Toată afacerea funcționează în cadrul unei cooperative din care fac parte spanioli, pe de o parte, și cetățeni de pe Valea Amaradiei, pe de altă parte. ”Scopul nostru este să fim un exemplu pentru România, este prima cooperativă din Gorj și vreau să-i încurajez pe întreprinzătorii din Vâlcea, Dolj sau alte regiuni să se alăture acestei idei. România are un pământ deosebit și împreună putem reuși orice. Murele se vom exporta în Germania, Spania, Italia, țări unde se dă valoare mărfii și se vinde la un preț corect. Aici nu se întâmplă așa ceva. Un kilogram de mure ecologice aici îl cumperi cu 8, 10 lei. Nu se poate așa ceva. Acolo poate ajunge kilogramul și 55 de lei. Vom face și un depozit de congelare și refrigerare pentru a putea păstra”, a spus Gusman Aparicio, spaniol. La aproape un an de la plantare, murii au avut anul acesta și rod. Mure mari, negre și foarte dulci, spune spaniolul care nu mai prididește în a lăuda pământul de la Bustuchin. ”Acum un an am plantat aproape șase mii de butași pe o suprafață de două hectare. Sunt foarte mulțumit, pământul este deosebit, foarte bun și cine a venit din Spania, un meseriaș și un profesionist, toți au spus la fel că este un pământ deosebit. Se comportă extraordinar plantația, mai bine decât mă așteptam”, a spus Gusman Aparicio. Cât privește plantația de șofran, reprezentanții cooperativei spun că acesta urmează să răsară și spre sfârșit de toamnă ar trebui să fie cules.