Accident cu trei victime pe Defileul Jiului
Un accident rutier soldat cu victime a avut loc duminică pe Defileul Jiului. "La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunităţii, care a constatat faptul că un bărbat de 36 de ani, din comuna Stejari, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcția municipiului Petroșani către municipiul Târgu Jiu, într-o curbă la dreapta a acroșat un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Jupânești, ce se deplasa pe sensul opus, din direcția municipiului Târgu Jiu către municipiul Petroșani", transmite IPJ Gorj.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 22 de ani și a două femei, pasagere în autoturism, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorilor auto urmează să le fie recoltate probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporala din culpă.
Recomandări preventive transmise de IPJ Gorj:
Vă recomandăm să circulaţi cu viteză redusă, permanent adaptată condiţiilor meteo-rutiere şi adoptaţi o manieră preventivă de condus.
Nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante, nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor, aflați la datorie.
Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea.
Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.
Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului cu care vă deplasați, precum și pe ceilalți participanți la trafic.
Reamintim pietonilor că trebuie să îşi ia măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi.
Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia de a traversa a fost observată de către şoferi!