Accident. Trafic blocat

Trafic blocat la satul Sardănești din comuna Bâlteni,  în județul Gorj, în urma unui accident rutier. 

La data de 30 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 66 Sărdănești s-a produs un eveniment rutier soldat cu victime. 

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că o femeie de 51 de ani, comuna Plopșoru, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Sărdănești, din direcția Rovinari-Filiași, ar fi efectuat virajul la stânga, încălcând marcajul longitudinal continuu, moment în care a fost acroșată de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Plopșoru, care se deplasa în aceeași direcție și care se angajase în depășirea neregulamentară. 

În urma impactului, a rezultat rănirea conducatoarei auto și a unui pasager din autoturismul condus de aceasta, precum și a unei tinere, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 20 de ani, toți fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. 

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Galerie foto


Vizualizări: 2,262

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: