A urmărit un videoclip „Balena albastră“ și s-a tăiat pe mâini
O tânără de 16 ani s-a tăiat pe mâini după ce a urmărit un videoclip cu jocul „Balena albastră“. Este vorba despre jocul din cauza căruia au murit mai mulți copii. La Poliție, fata a declarat că nu avea de gând să-și facă rău, ci doar a vrut să-i atragă atenția mamei ei. Și fata, și mama au fost chemate la poliție, unde au primit sprijinul unui psiholog. Poliția s-a autosesizat după o postare a mamei fetei, pe Facebook.