Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

A recunoscut că nu și-ar fi dorit echipă de fotbal seniori la CSM Târgu Jiu!

Echipa de fotbal seniori a CSM Târgu Jiu nu a fost atât de dorită cum s-a spus după înființarea acesteia. Primarul Marcel Romanescu a mărturisit recent că, dacă Adrian Mititelu aducea FCU Craiova să joace la Târgu Jiu în 2024, nu se mai înființa echipa de fotbal seniori și clubul din Bănie primea și grupele de juniori ale clubului primăriei din Târgu Jiu.

Echipa de fotbal seniori a CSM Târgu Jiu, înființată în vară, nu era neapărat un proiect dorit la Târgu Jiu unde municipalitatea aștepta mutarea definitivă a FCU Craiova, echipă căreia i se ofereau, dacă ar fi venit să joace pe Municipal, și grupele de juniori ale clubului primăriei. Dezvăluirile au fost făcute recent de primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, după ce FCU Craiova a intrat din nou în dizgrația celor de la primăria din Bănie, care au mărit tariful de închiriere de pe Stadionul Ion Oblemenco cu 50%. 

„Domnul Adrian Mititelu știe foarte bine că eu îi port un mare respect, iar echipa dânsului este binevenită la orice oră la noi pe stadion. O așteptăm chiar cu brațele deschise dacă ei vor să joace din nou la Târgu Jiu. 

Vreau să vă spun ceva. Noi am demarat un nou proiect cu CSM Târgu Jiu din Liga 4, dar dacă domnul Adrian se decidea să vină și să joace definitiv cu FCU la noi pe stadion, atunci noi nu mai demaram acest proiect din Liga 4. Toate grupele noastre de juniori i le puneam la dispoziția lui FCU”, a mărturisit primarul Marcel Romanescu pentru ProSport..

După decizia primăriei din Craiova de a mări tariful de închiriere a stadionului din Bănie cu 50%, Adrian Mititelu nu a luat încă nicio decizie cu privire la locul în care FCU Craiova va juca pe teren propriu în 2025.

Vizualizări: 933

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: