A plecat din PNL după 20 de ani
Alexandru Braia, unul dintre cei mai vechi membri PNL Gorj, a decis să părăsească formațiunea politică și să candideze la primăria Bâlteni din partea ALDE. Nu va pleca singur la Dian Popescu, ci îi va avea alături pe toți liberalii din localitate, anunță fostul penelist. ”Vreau să plec, pentru că după 20 de ani de PNL, acum cu noua fuziune PNL-PDL, PNL de la Gorj s-a transformat în PDL. Cam toți președinții sunt puși de la vechiul PDL, iar noi, cei din vechiul PNL, suntem puși în linia a doua și a treia. Am avut discuții, le-am spus doleanța mea, nu m-au luat în seamă și nici nu ne ia pentru că cel mai probabil e ceva dictat de undeva de sus. Liberalii mei mă urmează, să nu zic sută la sută, dar 90% sunt oameni care m-au respectat și mă respectă în continuare, să nu exagerez vorbesc cam de 800 de liberali care mă vor urma”, a spus Alexandru Braia, fost președinte PNL Bâlteni.
Braia spune că s-a săturat să fie tracasat și dezonorat de actuala conducere a PNL Gorj, pe care o acuză că încearcă să pedelizeze tot județul. ”Nu mai suport să fiu mereu tracasat și dezonorat din partea unora care nu merită. Niciodată nu mi-a plăcut în viață să lucrez la mai multe capete, am fost vertical și vreau să rămân vertical. Am fost bun atâția ani, am făcut aici o organizație puternică, cu oameni de calitate și acum nu mai sunt bun. Ei vor să pedelizeze PNL-ul peste tot. Eram hotărât să candidez de oriunde la primăria Bâlteni, când am văzut cum fac cu mine, chiar și din postura de independent”, a spus Alexandru Braia, fost președinte PNL Bâlteni.