A picat transferul lui Cioinac la ACS Viitorul

ACS Viitorul Târgu Jiu mai are nevoie de câteva întăriri la nivelul lotului după cele trei transferuri deja perfectate. Momentan nu s-a ajuns la niciun acord cu jucătorii contactați, iar printre aceştia nu se mai află Ionuţ Cioinac, despre care s-a spus că e dorit de Flavius Stoican.

Pîrvulescu, Buleică și Țegle sunt cele trei transferuri perfectate de echipa lui Flavius Stoican iar cei trei deja au semnat contractele cu ACS Viitorul imediat după ce au plecat de la Turris Oltul. Oficialii clubului au spus că mai vor câteva transferuri şi că se află în discuţii cu jucătorii. Printre cei doriţi s-a numărat și mijlocașul Ionuț Cioinac, cu care Flavius Stoican mai lucrase la Pandurii, Politehnica Iași şi Petrolul Ploiești, dar transferul acestuia a picat. ”Momentan, singurele transferuri oficiale sunt ale celor trei jucători de la Turnu Măgurele Cătălin Pîrvulescu, Alin Buleică și Alin Țeghe. Am mai discutat și cu alții jucători, dar deocamdată nu s-a ajuns la niciun acord”, a precizat Stoican. Acesta a vorbit și despre varianta vehiculată în presa din Sălaj, conform căreia Stoican îl vrea la Târgu Jiu pe portarul de 18 ani Paul Cosma, de la Sportul Șimleu Silvaniei: ”Nu postul de portar ne interesează în acest moment. Avem în lot trei portari cu experiență Denis Rusu, Roberto Bodea și Bogdan Moga, plus juniorul Alex Krupenski care e accidentat.”

Krupenski a fost junior al clubului Pandurii şi fusese convocat la prima echipă în urmă cu un sezon, când s-a confruntat cu o accidentare şi a ales să plece la altă echipă.

Vizualizări: 594

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: