A murit strivit de tractor
Un bărbat a murit la numai 36 de ani, după ce s-a răsturnat cu tractorul.
„La data de 13 mai a.c., polițiști din cadrul Secției 7 Măldărești au fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană s-ar fi răsturnat cu un tractor, pe un drum forestier din localitatea Oteșani”, potrivit unui comunicat al IPJ Mehedinți.
Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 36 de ani, din comuna Oteșani, care, în timp ce conducea un tractor pe un drum forestier din localitate, ar fi pierdut controlul asupra utilajului agricol, răsturnându-se.
Echipajul medical care a ajuns la fața locului a constatat decesul bărbatului.