A murit cel mai cunoscut român din Marea Britanie
Primul român care a intrat în Marea Britanie după liberalizarea pieţei muncii în 2014 a murit într-un cumplit accident rutier petrecut ieri. Anunţul a fost făcut de prietenii lui, pe Facebook.
Pe 1 ianuarie 2014, Victor Spirescu devenea cel mai cunoscut român din Marea Britanie, fiind primul conațional care pătrundea pe teritoriul regatului după ridicarea restricțiilor de muncă pentru români și bulgari.
Povestea lui Spirescu a ajuns la urechile jurnaliştilor britanici. „Primul job a fost la un indian, montând conducte de aerisire, câştigam 65 de lire pe zi. Apoi am avut un job la o companie românească, montând geamuri duble, pentru 1.300 de lire pe lună. Dar cineva mi-a spus că aş câştiga mai mult la o firmă britanică şi aşa a fost, mi-am găsit un alt job plătit cu 2.000 de euro pe lună. Am lucrat o perioadă în construcţii într-o clădire din Bond Street, făcând tot felul de lucruri, zidărie, construirea de copertine de oţel, instalare de balustrade”, relata Spirescu, pentru presa din Marea Britanie.
Victor Spirescu (32 ani) ajunsese să câştige în jur de 250-300 de lire sterline pe zi, instalând tubulatură de ventilaţie în clădirile din Londra. Tânărul urma să se căsătorească.