A aterizat la câțiva metri de Marea Neagră
Un avion de pasageri al companiei Pegasus Airlines a ieşit de pe pista aeroportului din Trabzon, Turcia, şi s-a oprit la câţiva metri de apele Mării Negre, dar nicio persoană nu a fost rănită, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în nord-estul Turciei. O aeronavă Boeing 737-800 care venea de la Ankara, cu 162 de pasageri la bord, a aterizat la Trabzon.
Imaginile de la faţa locului arată că avionul s-a blocat pe o pantă abruptă şi noroioasă, la aproximativ 10 metri de apele Mării Negre.
Cauza accidentului nu este deocamdată cunoscută, iar autorităţile au deschis o anchetă. Guvernatorul provinciei Trabzon, Yucel Yavuz, a precizat că examinările efectuate peste noapte au confirmat că nu sunt probleme cu pista de aterizare.