A învins cancerul la 14 ani şi vrea să ajute şi alţi oameni. Povestea lui!

 Andrei are 14 ani și a reușit să câştige lupta cu cancerul. Timp de șapte ani s-a luptat cu această boală, dar niciodată nu s-a dat bătut. Și-a păstrat speranța și a gândit mereu pozitiv. Acum vrea să împărtăşească și cu alți tineri ce a învățat din această grea încercare. Mai mult, va fi protagonistul unui clip prin care îi va îndemna pe copii să consume mai multe fructe și legume.

Andrei este din Târgu Cărbunești, iar când avea 7 ani a fost diagnosticat cu o tumoare cerebrală, malignă. A trecut prin două operații dificile, în noiembrie 2009 și în luna mai 2010. În perioada dintre operații a făcut zeci de ședințe de chimioterapie și radioterapie. Apoi încă 2 ani a urmat un tratament cu citostatice pastile. De atunci este atent la ce consumă și încearcă mereu să gândească pozitiv. Astfel, la 7 ani după debutul bolii spune că a reușit să învingă cancerul. Andrei i-a avut mereu alături pe părinții săi, care au simţit şi ei din durerea băiatului. Mama lui Andrei spune că: „acum suntem bine“. "În prezent suntem bine. Suntem foarte activi, datorită alimentației. Nu mai mâncăm orice. Încercăm ca atmosfera din jur să fie cât mai dulce. Să nu ne închidem în noi, asta contează cel mai mult. Au fost foarte multe persoane care au fost alături de noi. Le transmit tuturor bolnavilor de cancer să fie deschiși, să aibă speranță", a spus Felicia, mama lui Andrei.

Sprijin pentru sute de persoane

Andrei vrea să promoveze stilul de viață sănătos în rândul tinerilor. Astfel, a fost ales de reprezentanții Asociației de Oncologie "Sfânta Ana" să fie protagonistul unui spot în care va transmite un mesaj tuturor copiilor. "Sper ca toți copiii să mănânce sănătos după ce văd mesajul meu. Ar trebui să mănânce mai multe fructe, legume, salate. Să facă mișcare, mai puțin în fața calculatoarelor. Să desfășoare multe activități. Din această experiență am învățat să fiu puternic", a spus Andrei.

Adolescentul beneficiază de sprijinul Asociației de Oncologie "Sfânta Ana" încă de la înființare, din 2011. Aici beneficiază de consiliere și sprijin. La fel ca el și alți circa 400 de oameni cu probleme, care beneficiază de sprijin din partea specialiștilor asociației. "Atunci când o organizație de acest fel se înființează și vrea să facă lucruri bune este vorba întotdeauna despre o persoană care s-a confruntat cu astfel de probleme. Ca atare am avut această idee confruntându-mă cu o problemă oncologică, să ajut și alte persoane. Am reușit să cooptez alături de noi medici voluntari, inclusiv medici de la Institutul Oncologic București", a explicat Bogdana Costoiu, președintele Asociației Române de Ocologie "Sfânta Ana".    

         

Vizualizări: 4,181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: