A furat mașina unui preot, de Crăciun
Un gorjean din Tălpășești a fost trimis în judecată, zilele trecute, pentru că s-a urcat la volan beat și fără să aibă permis.
Fapta s-a petrecut în ajun de Crăciun, în anul 2022. "Fiind audiat, inculpatul a declarat că, în data de 24.12.2022 , aflându-se la domiciliul său, a consumat circa 1,51 de bere şi circa 1,5 1 de vin, iar după orele 22:00 a mâncat carne şi murături, iar în data de 25.12.2022, în jurul orelor 07.00, s-a deplasat la biserică unde preotul bisericii l-a rugat să meargă să cumpere o instalaţie pentru brad. În aceste împrejurări a sustras cheia autoturismului marca Skoda, proprietatea preotului, pe care l-a condus de la biserica din Loc. Tălpăşeşti, până pe Calea Severinul din Târgu-Jiu, unde a fost implicat într-un accident rutier cu pagube materiale", se arată în documentul de la Judecătoria Târgu Jiu.
Preotul nu a depus plângere, astfel că gorjeanul a scăpat de acuzația de furt. "Faptele sunt cu atât mai grave cu cât inculpatul nu avea cunoştinţele necesare pentru a conduce un vehicul pe drumurile publice, nefiind posesor de permis de conducere, împrejurare în care a şi produs un eveniment rutier", mai arată sursa citată.
Procesul urmează să fie judecat la Târgu Jiu, în primă instanță.