A doua ediție a taberei de sculptură Polovragi
Tabăra de sculptură „Simboluri dacice în arta lemnului din România“, ediția a doua, va avea loc în comuna gorjeană Polovragi în perioada 1-10 iulie.
Timp de 10 zile, șase sculptori din Cluj, Bihor, Târgu Mureș, Vâlcea și Gorj vor realiza creaţii reprezentative pentru arta lemnului din România, creaţii care vor readuce în memoria publică simboluri dacice străvechi. “Anul acesta vom încerca reconstituirea unei case dacice, în curtea căreia va fi realizată sculptura unei familii dacică care va cuprinde un bărbat, o femeie și un copil. Cei 6 sculptori vor fi ajutați de voluntari de la Gal Parâng în realizarea celor două porți de intrare în comună, dar și a horei dacice alcătuite din 12 personaje”, arată un comunicat al Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Gorj.
Operele realizate în cele 10 zile vor fi amplasate la fel ca anul trecut pe platoul din faţa Mănăstirii Polovragi. Participă la această ediție: Ștefan Bara din Cluj, Rotaru Nicolae din Gorj, Lazăr Radu din Bihor, Ștefan Strâmtu din Gorj, Bostănică George din Târgu Mureș și Voican Adrian din Vâlcea.
Tabăra de sculptură este realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj, Primăria și Consiliul Local Polovragi, Asociația pentru Dezvoltare Locală și Parteneriat Comunitar Polovragi, Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală din România, Artego, Grupul de Acțiune Locală Parâng și Grupul de Acțiune Gilort.