A dispărut după ce a plecat în pădure după lemne. „Am scotocit peste tot. Parcă a intrat în pământ”
Parcă l-a înghiţit pământul pe un pensionar din satul Tetila, oraşul Bumbeşti Jiu, după ce a plecat de acasă să îşi aducă nişte lemne din pădure. A dispărut fără urmă şi nimeni nu mai ştie nimic de soarta sa. Sevastian Danciu are 83 de ani şi a fost dat dispărut de către soţie, după ce nu a mai revenit acasă.
Căutările bătrânului de 83 de ani au început încă de luni seara, când soţia l-a dat dispărut. Amândoi au luat masa în jurul orei 11.00, iar apoi bărbatul a plecat spre pădure, profitând de faptul că luni la prânz era soare şi vremea era numai bună pentru o plimbare. S-a dus după un braţ de lemne, dar nu a mai revenit acasă. „După ce am mâncat, el a plecat spre pădure. Nu mi-a spus exact pentru ce sau pe unde se duce şi nici nu mi-am făcut griji prea mari. Seara, când am văzut că s-a făcut 7.00 ceasul, apoi 8.00, şi el nu mai vine, m-am dus la vecinul peste stradă şi i-am spus că a dispărut. Era îmbrăcat cam subţire pentru cum e vremea acum. Atunci era cald şi avea două flanele pe el şi o şapcă din asta cu cozoroc în faţă. În picioare avea doar nişte papuci de plastic”, a povestit soţia bătrânului.
Mai mulţi localnici s-au mobilizat imediat să îl caute pe Sevastian Danciu, dar au renunţat când au văzut că nu le răspunde nimeni la strigătele lor. În plus, fiind noapte, vizibilitatea şi frigul i-au făcut pe oameni să amâne până marţi în zori căutările. Echipe de poliţişti şi jandarmi, inclusiv cu câine de urmă, s-au alăturat căutărilor, însă totul a fost în zadar din nou, în ciuda eforturilor depuse. „Am scotocit prin pâraie, prin fântâni, am mers în pădure, au venit domnii poliţişti şi jandarmii cu câinii şi tot degeaba. Nu ştiu încotro s-o mai luăm. Am fost şi la un heleşteu de aici din apropiere, am mers prin vii, pe deal şi tot nimic. Parcă a intrat în pământ. Am înţeles că a plecat în nişte papuci şi dumnealui, din ce îl ştiu eu, nici nu prea mergea bine, că avea dureri la un picior. În condiţiile astea cât se putea deplasa un om la vârsta dumnealui? Chiar nu am idee unde ar putea fi”, a spus unul dintre vecinii bărbatului dispărut.
Informaţiile făcute publice de IPJ Gorj în acest caz arată că Sevastian Danciu are o înălţime 1,80 metri, constituţie atletică, greutate aproximativ 75 de kg, faţă ovală, ochi căprui, păr grizonat drept.
Cum vremea s-a înrăutăţit de marţi după-amiază în zona Gorjului şi judeţul va fi miercuri sub cod galben de ninsoare, toţi cunoscuţii bătrânului speră ca acesta să fie găsit înainte să fie prea târziu.