A crescut numărul cererilor pentru paşapoarte în Gorj
Instituţia Prefectului Gorj a făcut public un buletin de informare, care arată creşterea numarului cererilor pentru eliberarea paşapoartelor. Aceste date reprezintă activitatea din perioada 1 ianuarie 2022- 1 octombrie 2022.
Astfel, Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte(SPCP) Gorj au fost înregistrate 24.054 de cereri în 2022, cu 10.283 mai multe față de 2021 şi au fost eliberate 19.222 de paşapoarte în 2022, cu 4.943 mai multe față de 2021.
De asemenea, numărul cererilor soluționate de SPCP, primite la misiunile diplomatice ale României în străinătate, plus alte servicii județene de pașapoarte, sunt în număr de 4.653 în 2022, cu 1.294 mai multe față de 2021.
În această perioadă au fost refuzate 4 cereri pentru eliberarea de pașapoarte simple temporare (2) / electronice (2), motivele care au stat la baza respingerii cererilor find comunicate în scris solicitanţilor, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 248/2005, mai transmite Instituția Prefectului.
În perioada de referință au fost eliberate 7.795 pașapoarte, din care 7.122 electronice si 673 temporare.
În ceea ce priveşte comunicările pentru stabilirea domiciliului în străinătate, numărul persoanelor se ridică la 136.