A băut, iar apoi și-a amenințat nevasta cu un cuțit
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați, ieri, prin apelul 112 de o femeie, cu privire la faptul că soțul său a amenințat-o cu un cuțit.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce femeia de 53 de ani, din orașul Rovinari, se afla în locuința comună împreună cu soțul său, în vârstă de 51 de ani, pe fondul consumului de alcool, i-ar fi adresat acesteia amenințări cu moartea și cu acte de violență, folosind, în acest sens, un cuțit, provocându-i astfel o stare de temere.
Polițiștii au solicitat victimei completarea unui formular de evaluare a riscului, din care rezultă că există un risc iminent, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu, împotriva bărbatului, pe o perioadă de 5 zile, prin care i se interzice să se apropie de persoana vătămată și de locuința acesteia, la o distanță mai mică de 100 m.