53 de oameni au murit într-un submarin
Marina indoneziană a anunţat că a găsit submarinul care a dispărut în largul Bali şi a confirmat că toţi cei 53 de membri ai echipajului au murit.
Submarinul, rupt în trei bucăţi şi care a fost dat dispărut miercuri, a fost găsit pe fundul mării în largul Bali, potrivit şefului Statului Major al Marinei indoneziene Yudo Margono.
Comandantul forţelor armate indoneziene Hadi Tjahjanto a confirmat că "toţi cei 53 de membri ai echipajului au murit". Submarinul KRI Nanggala 402, unul dintre cele cinci ale marinei indoneziene, a dispărut miercuri în cursul unor exerciţii militare. La bord se aflau 53 de persoane, comparativ cu cele 40 prevăzute, fapt în legătură cu care autorităţile nu au oferit explicaţii.
Submarinul mai avea rezerve de oxigen cel mult până sâmbătă dimineaţa. Autorităţile militare au estimat că acesta s-ar fi putut scufunda până la o adâncime de 850 de metri, mult mai mare decât cea pentru care a fost conceput.