4 alternative de bitter pe care să le încerci dacă îți place Aperol Spritz

Aperol Spritz este cocktailul preferat al multor persoane și, deși este mai mult o băutură destinată zilelor toride de vară, multe persoane se bucură de el și în sezonul rece. Aperolul este un aperitiv care are parte de popularitate la nivel global, însă există și alte tipuri de bitter pe care să le încerci și din care îți poți prepara un cocktail ca Aperol Spritz. Aceste lichioruri din plante și bitteruri, atât istorice cât și moderne, pot oferi spritz-ului tău o multitudine de arome și culori. Tot ce trebuie să faci este să le combini cu prosecco și seltzer sau apă minerală ori sifon, exact cum ai face cu Aperol Spritz.

Select

Select este un bitter caracterizat prin nuanța sa rozalie și este aperitivul preferat în regiunea Veneto din nordul Italiei, alături de Aperol și Campari. A fost creat imediat după Primul Război Mondial, într-un moment în care locuitorii orașului redescopereau plăcerile vieții prudent, dar cu optimism. Rețeta fraților Pilla este un amestec secret, fiiind compusă din 30 de plante diferite. Compania a permis să fie cunoscute doar două dintre aceste plante: rădăcină de rubarbă și boabe de ienupăr. Select este mai amar și mai picant decât Aperol, ceea ce reflectă o istorie mai lungă a Veneției de comerț cu condimente cu Orientul Mijlociu. Select Spritz este, în mod clasic, ornat cu o măslină verde. Cu siguranță, dacă vă place Aperol Spritz, vă va plăcea și acest cocktail.

Cynar

Un alt bitter popular, Cynar este fabricat din 13 ingrediente naturale, cel mai important fiind anghinarele. Acestea oferă acestui aperitiv nuanța de maro intens și aroma sa înțepătoare, dar dulce. Cynar a fost produs pentru prima oară în 1952 și a devenit foarte popular foarte repede datorită publicității TV cu actori celebri. Cynar este folosit în băuturile înainte de cină, precum spritz sau negroni, dar este băut și ca digestiv, după masă, datorită aromei sale savuroase de anghinare.

Limoncello

Caracterizat prin nuanța sa galben pal, lichiorul Limoncello inspiră o atmosferă deosebită, de vară. Deși nu este făcut din ierburi amare, este la fel de capabil să taie dulceața prosecco-ului. Spectaculoasa coastă Amalfi este un loc privilegiat pentru producția de limoncello folosind soiul de lămâie sfusato amalfitano cultivat local. În ferma de lâmâi a familiei Aceto, chiar sus de dealul central al orașului Amalfi, producția de limoncello are loc chiar sub terasele abrupte ale grădinilor de lămâi. Luigi Aceto, acum în vârstă de 86 de ani, își amintește când a început să facă lichior încă din anii 40 din lămâile mari și nobiliare din Amalfi.

Italicus Rosolio Di Bergamotto

Cunoscut datorită sticlei sale de un albastru azur, este o iterație modernă a rosolio-ului aproape uitat, cânva o băutură comună pentru regalitatea și aristocrații din Italia. Această băutură a dominat inclusiv Milano și Torino cu mult înainte ca vermutul și bitter-ul să fie create. Dar la sfârșitul anilor 1700, regele Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei a eliminat băutura din statul său în favoarea vermutului și aproape că a provocat dispariția acestui lichior. În 2017, Italicus Rosolio Di Bergamotto a reprezentat renașterea pentru băutura aproape pierdută. Creatorul Giuseppe Gallo a conceput noul amestec folosind o combinație între o rețetă găsită dintr-o carte ce datează din anii 1800 și experiența sa cu rețetele propriei, care datează de multe generații. Reinterpretarea modernă promovează bergamota, un citric parfumat, care crește în întreaga Mediterană. De asemenea, amestecă cedro din Sicilia, mușețel roman din Lazio și balsam de melissa, lavandă, transafiri galbeni și gențiană din nordul Italiei.

Deisgur, nu poți înlocui popularul Aperol, dar cu siguranță merită să încerci și aceste bitter-uri pentru a prepara un cocktail. Cel mai simplu este să te bazezi pe rețeta de Aperol Spritz și să înlocuiești aperitivul. Cu siguranță vei fi surprins de câte altenrative vei putea găsi, întrucât acestea nu sunt singurele tipuri de bitter disponibile pe piață.

Vizualizări: 1,521

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: