Dulce Românie, cu ciocolată belgiană

Mulți români pleacă peste hotare pentru a construi o viață mai bună, lăsând în spate țara, dar străinii sunt atrași de ceea ce le oferă România și investesc la noi. Este și cazul unei familii din Belgia. Cu o tradiție de sute de ani, Marie Carels, cea care deține secretul ciocolatei ideale, a venit în România dintr-o simplă întâmplare. Mare i-a fost mirarea cât de bine a fost primită, iar de atunci România este locul unde se simte acasă.

Vorbește cu zâmbetul pe buze despre țara în care s-a mutat de mai bine de 10 ani. Drept dovadă, ziua de 1 Decembrie a vrut să fie una dulce la propriu, creând astfel harta României și steagul doar din ciocolată.

”O Românie dulce, simpatică și plină de ciocolată belgiană. Aici este Târgu Jiul. Este o țară  primitoare, în primul rând, și cu potențial uman foarte mare, așa am simțit când am venit prima dată”, spune Marie Carels, proprietara fabricii de ciocolată.

Mica afacere se află în mediul rural, iar mentalitatea doamnei ciocolatiere ar putea fi un adevărat exemplu. ”Mi s-a părut interesat să facem o activitate mică, una economică la țară, să atragem oameni, tineretul, la țară”, mai spune Marie.

Și, că tot se apropie Moș Nicolae și Moș Crăciun, ciocolatierii s-au pus bine pe treabă. Nu este ușor, trebuie doar să-ți placă.

”Trebuie multă răbdare să pictezi detaliile. Este frumos să lucrezi cu ciocolata. Îmi place foarte mult să pictez. Este important să faci ceea ce îți place în viață”, a spus Mariana Duschițu, ciocolatier.

Prețurile variază în funcție de gramaj și sortiment. De exemplu, un Moș Crăciun de ciocolată cu o înălțime de aproape o jumătate de metru, poate ajunge și la 200 de lei. 

Vizualizări: 1,123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: