13 miliarde, 2 apartamente, 1 brutărie – ŞPAGĂ pentru primarul din Fărcăşeşti
Omul de afaceri gorjean Andrei Barna susţine că timp de opt ani a contribuit la bunăstarea unui primar şi a familiei sale cu sume fabuloase. Barna s-a autodenunţat în faţa procurorilor anticorupţie, susţinând că a dat mită primarului din Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu (PSD), pentru a primi lucrări finanţate din bugetul local. Mita s-ar ridica la 13 miliarde de lei vechi, două apartamente şi o brutărie, după cum susţine Barna, dar primarul Pârvulescu neagă acuzaţiile şi spune că bunurile invocate sunt pe numele unor rude ale sale.
Procurorii anticorupţie au fost la Fărcăşeşti pe tot parcursul zilei de joi, iar târziu în noapte l-au condus pe primar la sediul DNA Craiova, pentru a-i aduce la cunoştinţă învinuirile. Deşi iniţial s-a vorbit despre reţinerea în arest a primarului, vineri dimineaţa Pârvulescu a apărut la primărie ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Tot profitul îl dădea pe şpăgi
Andrei Barna a povestit cum şi-a adus firma în situaţie de faliment, din cauză că tot profitul şi chiar mai mult decât atât se întorcea sub formă de şpagă la primarul care îi facilita obţinerea lucrărilor. Omul de afaceri, implicat în afaceri controversate şi cu fostul primar din Fărcăşeşti, spune că a fost nevoit să se autodenunţe, pentru că oricum a ajuns în situaţie de faliment cu firma. Potrivit lui Barna, comisionul, adică şpaga, se ridica la 20% din valoarea investiţiei: „Mi-a cerut bunuri să-mi dea lucrări, i-am dat aceste bunuri pe care mi le-a cerut. Este vorba despre două apartamente, unul în Bucureşti şi altul în Târgu Jiu, o brutărie la el în sat... I-am dat şi bani. Aproximativ 13 miliarde de lei vechi. Îmi dădea lucrări, dar banii pe care îi scoateam din lucrări ajungeau tot la el. Îmi cerea un comision de 20%. A spus că vrea aceşti bani pentru el, că a vrut să-şi aranjeze copiii, să aibă afacere. S-a folosit efectiv de mine“.
Andrei Barna a declarat că acum regretă faptul că a dat mită şi că a făcut acest autodenunţ la DNA din cauză că nu mai are nimic de pierdut: „Am făcut acest autodenunţ din cauza situaţiei în care am ajuns. Am datorii foarte mari la furnizori, am ajuns să îmi vând bunurile personale ca să acopăr datoriile şi el lua banii din bunurile respective. Când m-am plâns primarului de situaţie, mi-a transmis să fiu sănătos. Nu mi-a fost teamă de acest autodenunţ, de ce să îmi fie frică dacă am pierdut aproape tot? Dacă îmi pierd libertatea, asta e“.
Barna susţine că mai sunt şi alţi oameni de afaceri în aceeaşi situaţie cu el: „Nu sunt singurul păgubit, este şi Cristi Drăgoi care este denunţător, probabil mai sunt şi alţii, dar le este teamă“.
Pârvulescu, supărat pe ziariştii care „l-au arestat“
Faptul că primarul PSD din Fărcăşeşti a fost luat de acasă de procurorii anticorupţie joi noaptea, după ora 22.30, şi dus la DNA Craiova pentru audieri, a condus iniţial la presupunerea că acesta a fost reţinut pentru 24 de ore. Dar, Pârvulescu a apărut vineri dimineaţa la serviciu ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, singura lui supărare fiind pe ziariştii care au dat la televizor faptul că a fost arestat. „M-am trezit dimineaţă la 6.00 cu telefoanele de la oameni, să vadă dacă sunt arestat, că aşa au văzut la televizor. I-au spus mamei mele că sunt arestat, nu este posibil aşa ceva“, a spus primarul Pârvulescu, vizibil supărat.
În privinţa anchetei DNA, Constantin Pârvulescu a încercat iniţial să minimalizeze situaţia: „Ştiu că s-au făcut nişte reclamaţii, dar să îmi spună că am casă la Târgu Jiu, la Vărsături, că am condus nu ştiu ce maşini... Eu nu am nici măcar permis. Este un băiat de aici de la noi, un băiat simpatic, îl cheamă Belgiu, este consilier local şi se ocupă de lucruri din astea. Nu a fost DNA la primărie, nu m-a arestat nimeni, nu este nicio problemă. Vă spun că de dimineaţă mă sculai în pat la mine. Nu fusăi arestat, nu nimic“.
Întrebat dacă a primit respectivele bunuri de la Barna, primarul Pârvulescu a spus că el nu are nimic pe numele lui. În schimb, primarul recunoaşte că unele din bunurile despre care Barna susţine că ar fi fost şpagă sunt pe numele fratelui său şi alte altor rude. „Nu am nimic, se poate verifica la fisc.
Brutăria şi barul sunt ale fratelui meu, le are din 91 sau din 94. Eu nu am nimic pe numele meu. Nu am maşină, nu am nici măcar permis. Ce să conduc, roaba? Dacă el (n.r.: Barna) spune aşa, trebuie să aibă un temei, că nu merge aşa, de foaie verde“.
Barna şi Belgiu, colegi de dosar penal
Denunţătorul Andrei Barna nu este la primele probleme pe care le are cu legea. Acesta a mai fost trimis în judecată alături de fostul primar din Fărcăşeşti, Antonică Belgiu, pentru că împreună ar fi prejudiciat bugetul local cu suma de 600 de milioane de lei vechi. Belgiu este judecat pentru fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor publice, iar Andrei Barna pentru fals material în înscrisuri, uz de fals şi abuz în serviciu.
Cu toate că au această istorie comună sau poate tocmai de aceea, Belgiu, care este în prezent consilier local PRM, a ţinut că îi ia partea lui Barna în acest scandal. „Barna stă în chirie prin Târgu Jiu, că a fost nevoit să vândă şi apartamentul lui şi pe al lui taică-său ca să nu îi dea afacerile faliment, dar a trebuit să-i cumpere primarului apartament la Târgu Jiu şi Bucureşti, pe numele rudelor, că nici Pârvulescu nu a luat pe numele lui. Barna nu a mai putut să suporte, că a pierdut prea mult. Primarul îi lua 20% din orice lucrare şi la 30 de miliarde de lei vechi cât avea contracte acum vă daţi seama ce sume sunt în joc", a declarat vineri Antonică Belgiu pentru Radio Târgu Jiu.