Ion Ruşeţ: Credeţi că am faţă de fraier?

Sunt fraier sau nu? Aceasta a fost ieri dilema preşedintelui PDL Gorj, Ion Ruşeţ, pe care până la urmă a lămurit-o singur. Întrebat de ziarişti cu cine va vota la alegerile de sâmbătă Ruşeţ a declarat că nu are faţă de fraier să spună pe cine susţine, deoarece votul este secret pentru ca în final să spună că-l va vota pe Vasile Blaga.

Mândru că nu va pica în plasa jurnaliştilor şi că nu îşi va deconspira votul de la alegerile naţionale, în primă instanţă preşedintele PDL Gorj zice că nu este fraier să spună cu cine votează. ”Nu am faţă de fraier ca să deconspir un vot secret, adică un proces democratic. Eu înţeleg că în momentul în care un delegat la alegeri este întrebat de un ziarist de un vot secret cade într-o capcană. Dacă avem vot secret trebuie să păstrăm un vot secret“, spune Ruşeţ. După alte câteva întrebări ale reporterului, Ruşeţ a uitat declaraţia anterioară, cum că nu este fraier să spună cu cine votează. ”Eu nu am făcut nicio declaraţie în care să mă dezic de moţiunea domnului Blaga. Eu susţin moţiunea domnului Vasile Blaga, iar restul colegilor pot vota cum le dictează inima”, declară Ruşeţ 

Deşi face tot posibilul să nu îi fie smulse răspunsuri concrete atunci când nu ar trebui să facă declaraţii, Ion Ruşeţ mai are de lucrat în acest domeniu, motiv pentru care cel mai corect ar fi să nu mai ia ziariştii peste picior şi să răspundă la întrebările adresate.

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: