“Ziua Cireșului”, la Turcinești

După doi ani de pauză din cauza pandemiei, autoritățile din comuna gorjeană Turcinești reiau tradiția și organizează, în acest weekend, Ziua Cireșului. Evenimentele vor debuta, duminică, 12 iunie, în satul Rugi. 

Mai exact, de la ora 16, în zona Lazuri, se vor prezenta livezile de cireși. Vor urma apoi activități cultural – artistice în poiana din satul Rugi – „La Bănci”. Cu această ocazie, localnicii speră să mai vândă din cireșele coapte în livezi.

Odinioară, satul Rugi era cunoscut drept patria cireșelor pentru cantitățile impresionante de fructe care erau culese și vândute din zonă. Comuna se lăuda cu zeci de hectare de cireși. Acum, fructele nu mai sunt la fel de profitabile, iar oamenii locului nu mai găsesc forță de muncă să poată culege toate cireșele și nici nu ar avea unde să le vândă. Cei care încă duc tradiția mai departe au ajuns să vândă fructele la prețuri modice doar ca acestea să nu putrezească în pomi.

Vizualizări: 1,807

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: