Zi cu doar două cazuri de Covid în Gorj
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti - 169 şi în judeţele Constanţa - 88, Cluj - 72, Giurgiu şi Argeş - câte 68, Timiş - 57, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.
Cele mai puţine cazuri noi de COVID-19 au fost în judeţele Tulcea - 1, Gorj - 2, Harghita - 3.
Capitala are o incidenţă de 1,95 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, în scădere faţă de zilele anterioare.
Judeţul Arad se situează pe primul loc în ceea ce priveşte incidenţa infectărilor cumulată la 14 zile, cu 3,25 cazuri la mia de locuitori, urmat de judeţul Cluj cu 2,84.
Un număr de 32 de judeţe se află în zona verde, iar nouă - în zona galbenă (incidenţă sub trei cazuri la mia de locuitori).
În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 1.096 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 107 decese dintre care 15 anterioare, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.