Zeci de unități școlare din Gorj, fără directori. Ce urmează!
Zeci de unități de învățământ din județul Gorj încep anul 2017 fără directori numiți prin concurs. În aceste școli fie nu au fost candidați de la bun început, fie candidații nu au reușit să promoveze concursul organizat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Gorj. Pentru aceste școli ar urma să se reia concursul în prima jumătate a anului viitor.
Colegiul Național ”Tudor Arghezi” Târgu-Cărbunești, Colegiul Tehnic ”Ion Mincu”, Grădinița cu Program Prelungit ”Mihai Eminescu”, Liceul Teologic Târgu-Jiu, Școala Gimnazială Dănciulești, Bălănești, Plopșoru, Arcani, Bălcești, Ionești, Mușetești sunt doar câteva din școlile din Gorj care nu au funcțiile de director ocupate prin concurs. La acestea se adaugă alte 20 de unități școlare care nu au director adjunct. ”În acest moment, dat fiind că vorbim de niște rezultate provizorii, sunt 32 de școli unde nu vor exista directori numiți prin concurs, fie pentru că nu s-a înscris niciun cadru didactic, fie candidații care s-au înscris nu au promovat concursul în această primă fază a lui. Menționăm că mai există 20 de funcții de director adjunct neocupate, dar se poate ca în urma soluționării contestațiilor să fie numiți în aceste școli directori după o procedură stabilită de Ministerul Educației Naționale, numirea acestora fiind făcută până la organizarea unui alt concurs”, a spus Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.