Zeci de salariaţi de la CE Oltenia, transferaţi la MedservMin
Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia a luat decizia în ultima ședință de a muta 35 de cadre medico-sanitare de la CEO la MedservMin.
MedservMin este o societate care aparţine CE Oltenia şi care prestează servicii medicale pentru aceasta. Până anii trecuţi, firma presta servicii pentru SNLO, dar acum şi salariaţii de la termocentrale îşi fac aici analizele periodice. Personalul medical de la termocentrale va fi transferat la MedservMin, doar că diferenţa de salariu va fi foarte mare.
Este vorba de 8 medici, ceilalţi fiind asistenți și ambulanțieri, care nu vor mai avea salarii la nivelul angajaților CEO, ci vor fi remunerați exact ca restul personalului MedservMin. Firma prestatoare de servicii medicale va prelua și trei ambulanțe de la gigantul energetic. „O să preluăm în perioada următoare 35 de cadre medico-sanitare de la CEO, care vor avea salariile la nivelul celor de la MedservMin. Deocamdată nu știu exact care va fi procedura de modificare a salarizării pentru personalul pe care-l preluăm de la CEO. Imediat ce o să fie în subordinea MedservMin o să organizăm întreg personalul, să vedem dacă se impune să rămână la aceleași locuri de muncă ca până acum sau să treacă acolo unde este nevoie de personal. Asta se va întâmpla după o evaluare. Acolo unde este un medic și un asistent sau doi nu putem face prea mari modificări. Așteptăm decizia finală a conducerii CEO”, a precizat Valentin Mogoe, directorul MedservMin.