Vrea răspunderea magistraților. “E prima lege pe care aș face-o”
Legea privind răspunderea magistraților este prima pe care ar face-o Nicolae Ivăniși, candidatul Partidului Ecologist Român Gorj la Camera Deputaților, dacă ar ajunge în Parlament.
Ivăniși crede că judecătorii și procurorii corecți nu ar fi deranjați de o astfel de lege. “În Justiție nu funcționăm pentru că nu avem răspundere. Vorbesc de răspunderea magistraților. E prima lege pe care aș face-o. Chiar dacă deranjează. Cred că nici ei, ca magistrați, nu ar fi deranjați decât într-un procent foarte - foarte mic, cei care sunt executanți ai unui sistem putred. Ăia da, vor fi deranjați. În rest, oamenii care își fac treaba bine, respectă legea, nu sunt șantajabili, nu răspund la comenzi, aceștia nu ar avea nicio problemă. De ce ar avea o problemă?”, a spus Ivăniși la Radio Accent.
Ivăniși susține însă că este un puternic aparat de propagandă împotriva unei astfel de legi. “Aparatele de propagandă ale sistemului încep să te turuie în cap când vii cu astfel de inițiative. Pe cei care își fac treaba corect nu îi deranjează”, a mai spus Ivăniși, care a precizat că, în toate meseriile, cine greșește, plătește.
“Eroarea este eroare, e uman să greșești. Dar, dacă apărem cu niște lucruri care se dovedesc a fi intenționate, când ai probatorii la un dosar și totuși dai niște sentințe de-a-ndoaselea, în cazul ăla trebuie să te duci frumos la pușcărie. Cu robă sau fără robă, dacă ți-e dragă, ia-o cu tine, nu mă deranjează asta, dar eu așa văd lucrurile. Asta este normalitatea într-o țară: răspundere”, a mai spus candidatul PER Gorj la Camera Deputaților pentru alegerile din 6 decembrie. (A.A.)