Vor centru de vaccinare în comuna lor

Vaccin și paradoxuri în Gorj. Dacă în unele localități pot fi numărați pe degete cei care vor să se imunizeze împotriva Covid 19, în altele, localnicii ar vrea, dar nu știu unde să se ducă. Alții și-ar dori să poată fi imunizați în comuna lor ca să nu mai fie puși pe drumuri zeci de kilometri.

În comuna gorjeană Turburea, mulți localnici și-au trecut numele pe lista celor dornici să se vaccineze în etapa a doua de imunizare. Cei trecuți de 65 de ani și cu boli cronice spun că și-ar fi dorit să fie vaccinați în comuna lor. Localitatea este arondată centrului din Târgu-Cărbunești, dar pentru mulți drumul e lung și costisitor.

„Am 70 de ani și am spus medicului de familie că vreau să mă vaccinez. Mi-e frică de boala asta mai ales că mai am și altele. Dar noi încă nu știm unde ne putem vaccina. La Târgu-Cărbunești, e cam departe pentru noi. Nu avem cu ce să ne ducem. Am putea cu trenul sau cu autobuzul. E biletul aproape 10 lei. Nu toți avem bani”, a spus o femeie. „Nu înțeleg de ce nu vin aici să ne facă injecțiile. Noi vrem, dar unde să ne mai ducem acum, să ne pună pe drumuri?”, s-a întrebat un alt localnic.

Primarul comunei, Ion Bîrcă, spune că vrea să le propună celor de la Direcția de Sănătate Publică Gorj să deschidă un centru de vaccinare la el în localitate chiar la centrul de permanență. „Este trist când mă întreabă acești oameni: Domnule primar, eu unde mă pot vaccina? Când aud de Târgu-Cărbunești sau Stoina, cum eram la început arondați, dar drumul peste deal e impracticabil, oamenii mi-au spus că nu au cu ce se duce. Eu o să propun luni la DSP să facem un centru aici la noi. avem un centru de permanentă care este foarte dotat, avem asistentele comunitare care pot ajuta, pe care le plătim din bani europeni. Și aici ar putea să vină și alți oameni din localitățile învecinate. Până la Filiași, localitatea noastră este cea mai mare și am fi îndreptățiți să avem aici un centru, mai ales că avem și doritori”, a spus primarul Bîrcă.

Dacă nu va avea câștig de cauză, edilul e dispus să ajute oamenii cu transportul la Târgu-Cărbunești. „Eu am microbuze școlare. Dacă mi se spune că îmi programează oamenii, eu, personal, îi urc în microbuz și îi duc la Cărbunești să se vaccineze. Să nu trimitem oamenii bătrâni și bolnavi să stea la cozi și să stea o zi întreagă pe drumuri”, a mai spus Bîrcă.

De luni, nouă centre de vaccinare vor fi funcționale în Gorj, în cea de-a doua etapă de imunizare. Patru dintre acestea sunt amenajate în spitale, dar aici se vor vaccina, în primă fază, cadrele medicale și personalul auxiliar care vor primi rapelul. La celelalte cinci centre comunitare, se vor putea vaccina cei peste 65 de ani, cei cu boli cronice și angajații din instituții-cheie.

Vizualizări: 1,401

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: