Vinovații pentru tragedia de la Cariera Roșia
Lucrările de revizie mecanică nu au fost corelate cu cele pe linie electrică și formație de lucru a fost neglijentă. Așa a pornit accidental roata excavatorului care a strivit un sudor de doar 42 de ani, în Cariera Roșia, la sfârșitul săptămânii trecute.
În raportul întocmit de Departamentul de Protecția Muncii din cadrul Complexului Energetic Oltenia, s-a descris cu lux de amănunte cum a fost posibilă nenorocirea: Dintr-un motiv care momentan nu a fost identificat, rotorul roții portcupe a excavatorului a pornit, prinzându-l pe sudorul Stoica Nicolae între pragul de pe rotor la care lucra și statorul roții portcupe. După ce a fost strivit, corpul victimei, cel mai probabil, a căzut înapoi în cupa în care lucrase anterior, care a continuat mișcarea de rotire până când a ajuns aproape de partea superioară a roții portcupe după care a căzut în buncărul de primire al benzii I”.
Oficialii companiei mai adaugă că multe dintre documente au fost ridicate de autoritățile care au pornit anchete după această tragedie și nu au putut stabili până acum care au fost persoanele implicate în realizarea măsurilor de securitate necesare.
„Dar cauza producerii evenimentului, în opinia noastră, este cât se poate de evidentă, respectiv neasigurarea mecanismelor de antrenare a rotorului roții portcupe împotriva pornirii accidentale”, se mai arată în raport.
Mai mult, „pornirea accidentală a rotorului și mișcarea efectuată de acesta până la oprire, cel mai probabil, s-a produs prin acționările principale, prin alimentarea accidentală cu energie electrică a motoarelor de 6kV”. În plus, lucrările de revizie mecanică nu au fost corelate cu cele de revizie electrică, se mai arată în același raport. Se mai vorbește și despre neglijența formației de revizie electrică. Nu ar fi ținut cont că ar putea fi comandată alimentarea anumitor acționări și ar accidenta lucrătorii care făceau alte lucrări, lucru care s-a și întâmplat.
Sudorul care și-a pierdut viața avea 42 de ani.
Ministrul Energiei a trimis în Gorj Corpul de Control după nenorocire. Anchete au fost deschise și la nivelul Poliției, dar și al Inspectoratului de Muncă Gorj.