Vinete la borcan pentru iarnă
Vinetele se pot păstra mult mai bine la borcan şi sunt mult mai gustoase decât vinetele congelate. Modul de preparare este acelaşi, doar că la borcane se mai adaugă şi puţin ulei.
Metoda vinetelor congelate pentru iarnă nu este cea mai bună pentru a păstra savoarea acestora, pentru că își pierd proprietățile și gustul. Puteţi să încercaţi şi vinete la borcan pentru iarnă şi veţi fi surprinşi de cât de bine se păstrează și cât de gustoase vor fi.
Ingrediente:
5 kg vinete
1 lingură sare mare
4 linguri ulei de floarea soarelui, calitativ
Mod de preparare: Coacem vinetele pe flacără, grătar sau la cuptor, după cum obișnuiește fiecare, dar urmărim să fie bine coapte. Le așezăm, apoi, într-o tavă, presărăm sare peste ele și le acoperim cu o folie alimentară, sau cu o altă tavă și le lăsăm așa 15 minute, după care le curățăm rapid șub jet de apă rece.
Se vor curăța foarte bine și repede, după ce s-au odihnit așa, presărate cu sare. Punem vinetele curățate într-o sită și le lăsăm să se scurgă bine de tot. După ce se scurg, le tocăm ca pentru salată și le amestecăm cu sare și o lingură de ulei.
Spălăm borcanele, le scurgem de apă și le sterilizăm în cuptorul aprins, pentru 10 minute, apoi le lăsăm să se tempereze ușor și le umplem cu vinete, presându-le bine cu o spatulă, să nu se creeze goluri de aer.
Umplem borcanele până la filet, apoi adăugăm la fiecare câte o lingură de ulei. Uleiul va crea o barieră care va proteja vinetele pe parcursul păstrării. Înfiletăm capacele bine spălate și șterse și dăm borcanele la cuptor pentru 10 minute, la 180 de grade.
După stingerea focului, lăsăm borcanele în cuptor, să se răcească lent, apoi le depozităm în cămară.