Vîlceanu: Omul meu de încredere, Tudor Barbu!!!
Dan Vîlceanu se arată foarte mulţumit de începutul colaborării cu noul co-preşedinte al PNL Gorj, senatorul Tudor Barbu. Acesta din urmă i-a şi transmis semnalele potrivite, dând afară oameni numiţi de Dian Popescu şi numind pe funcţii adversari ai acestuia. Totul fără o consultare a altor lideri din vechiul PNL.
Copreşedintele din partea vechiului PDL Gorj a spus nici mai mult, nici mai puţin, decât că Tudor Barbu este omul lui de încredere din partid. „Omul meu de încredere, începând de câteva zile trebuie să fie Tudor Barbu. Nu pot să caut un alt om de încredere”, a spus Dan Vîlceanu în conferinţa de presă susţinută cu Barbu la Târgu Jiu. Încredere surprinzătoare, dacă luăm în calcul faptul că Tudor Barbu a trădat două partide şi este la al treilea în actualul mandat, iar despre partidul care l-a făcut senator, PP-DD, spune că este condus de interlopi.
Vîlceanu nu s-a oprit aici cu aprecierile la noul lui prieten politic, care l-a scăpat de adversarul Dian Popescu. Vîlceanu susţine că abia acum are cu cine face opoziţie serioasă, că înainte se simţea puţin cam singur. ”Începem şi noi să facem într-adevăr ce trebuia să facem de câteva luni, opoziţie puternică la partidul care distruge zi de zi Gorjul şi România. (...) Până acum nu am fost o echipă, acum mesajul poate fi mai puternic şi mai penetrant. Până acum m-am simţit la nivelul judeţului un pic singur. Acum am lângă mine, cred eu, un om puternic”, a afirmat Dan Vîlceanu.
Barbu mai vrea un mandat de senator la Gorj
Rămâne de văzut cu cine va face Vîlceanu opoziţie puternică, având în vedere că Barbu a anunţat că va ajunge în Gorj „o dată pe lună sigur, probabil şi de două ori”. În altă ordine de idei, Barbu spune că mai vrea un mandat de senator de Gorj, deşi recunoaşte că vizita de joi, 4 iunie, a fost prima din 2015. Acesta crede că gorjenii au fost reprezentaţi în tot acest timp de Dian Popescu, senator pe acelaşi colegiu cu el. „Oamenii pe care îi reprezint în Parlament au şansa să fie reprezentaţi de doi senatori, deci nici o secundă oamenii de pe colegiul meu nu au fost nereprezentaţi şi neascultaţi de către Senatul României, pentru că şi eu şi domnul Dian Popescu suntem senatori în acelaşi colegiu”, a explicat Barbu. ”Sunt foarte mulţumit de activitatea mea, pentru că sunt unul din parlamentarii care au o rată de absentare aproape zero”, a completat Barbu.
Aninoiu demis, Lupulescu promovat
Senatorul Tudor Barbu şi-a început mandatul prin schimbarea secretarului general Constantin Aninoiu cu Octavian Lupulescu, cel dat afară din partid de Dian Popescu în urmă cu ceva timp. Urmează şi schimbarea liderului de la municipiu, Marian Popescu, anunţă senatorul. „Prima decizie pe care am luat-o în calitate de copreşedinte a fost să pun bazele, să pun prima cărămidă a unei echipe şi am să-i propun imediat după această întâlnire domnului Octavian Lupulescu să preia funcţia de secretar general PNL Gorj, funcţie pe care o va deţine numit fiind de mine. Mă cunosc cu Lupulescu de 20 de ani, este un militar, este un om disciplinat, de echipă şi un om de încredere. Educaţia, formaţia şi probitatea morală de care dă dovadă îl recomandă. Sunt foarte mulţi membri de excepţie în PNL dar este un singur post de secretar general”, a spus Tudor Barbu, copreşedintele PNL Gorj.
„Numirea domnului Tavi Lupulescu, şi vreau să vă spun că mă încântă, demonstrează faptul că domnul senator a venit la Gorj cu o idee clară de a reuşi să ne organizăm cât mai repede şi să câştigăm alegerile de anul viitor”, a spus Dan Vâlceanu.
Dian Popescu a avut şi el o reacţie: „Este apanajul domnului Tudor Barbu să-şi pună secretar coordonator, bănuiesc că s-a consultat cu domnul Vâlceanu şi asta a fost soluţia pe care dânsul a acceptat-o, ca atare respectăm decizia noului preşedinte. Nu mă deranjează această numire, dar sigur că îmi dau seama că recomandările le-au făcut cei de la PDL”, a spus Dian Popescu, fostul copreşedinte PNL Gorj.
Barbu, mesaj arogant pentru primari
Actualul copreşedinte al PNL Gorj, Tudor Barbu, a dat dovadă de aroganţă ieri când a vorbit despre primarii liberali din Gorj. Întrebat cum va reuşi să-şi ţină primarii aproape, mai ales în contextul unor viitoare alegeri, Tudor Barbu a spus că nu are niciun interes şi că primarii au obligaţia să stea aproape de preşedintele partidului. ”Credeţi că primarii nu au interes să-mi stea aproape? De ce trebuie să reuşesc eu să-i ţin lângă mine? Nu credeţi că primarii au interes să stea lângă preşedintele lor? Eu trebuie să fac eforturi să ţin primarii lângă mine? Nu. Eu trebuie să fac eforturi să mă ridic la nivelul primarilor să facem o echipă. Nu trebuie să fac eforturi să ţin primarii lângă mine, primarii trebuie să stea lângă mine şi lângă Dan Vâlceanu. Nici nu ştiu câţi sunt, sunt complicăreli aici. De ce să facem noi doi eforturi să-i ţinem, ei nu vor să fie liberali, ei nu vor să cadă Călinoiu? De ce să-i ţin lângă mine? Ei trebuie să stea în echipă şi să muncim împreună”, a spus Tudor Barbu.
SURSE
Potrivit unor surse politice, Tudor Barbu a ofertat câţiva foşti colegi de la PPDD să candideze la alegerile locale din partea PNL. Unul dintre aceştia ar fi Aurel Slapciu de la Motru, care ar urma să preia filiala cu acordul ambilor copreşedinţi. Contactat de Pandurul, Slapciu a spus că nu a primit o astfel de propunere, că deocamdată este membru PMP, dar a ţinut să sublinieze că are o relaţie foarte bună cu Tudor Barbu, care nu l-a dezamăgit niciodată.