Vîlceanu, mesaj pentru șoferii păcăliți: "În principiu, nu sunt de acord"

Acoperirea sumelor necesare pentru despăgubire în cazul City Insurance nu ar trebui să se facă din bani publici, în cazul în care se constată o fraudă, iar dacă sumele existente la nivelul Fondului de Garantare al Asiguraţilor (FGA) sunt insuficiente atunci ar fi nevoie de bani luaţi cu titlu de împrumut, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, după şedinţa de Guvern.

"Vreau să vă spun că eu în principiu nu sunt de acord, mai ales în condiţiile în care se dovedeşte că aici a fost o fraudă, cu acoperirea fraudelor din banii dumneavoastră şi ai noştri. Adică cu bani de la bugetul de stat. Cred că sumele trebuie recuperate de la cei care au săvârşit frauda şi dacă va exista o situaţie în care, eu ştiu, e nevoie să vină bani în plus la acest Fond, eu cred că nu poţi să acorzi aceşti bani decât cu titlu de împrumut, după care să-i recuperezi. Dar haideţi să vedem dacă se ajunge în această situaţie şi repet ce am spus nu cred că din banii noştri ai tuturor trebuie să finanţăm fraude", a spus Dan Vîlceanu, întrebat dacă are o soluţie pentru cazul în care nu sunt acoperite toate cheltuielile.

Ministrul Finanţelor a precizat că în acest moment nu ştie dacă fondurile deţinute de FGA sunt suficiente pentru a acoperi toate solicitările.

"Vreau să vă spun că în momentul de faţă din Fondul de Garantare al Asiguraţilor încă se plătesc şi alte falimente. Nu s-au terminat plăţile către toţi asiguraţii din falimentele anterioare, dar până la acest moment nu am informaţii să vă spun că Fondul va fi depăşit. Rămâne de văzut câţi asiguraţi se vor înscrie, ritmul în care se vor înscrie şi modul în care va fi consumat acest Fond", a spus Dan Vîlceanu.

Întrebat dacă ar trebui să răspundă cineva politic pentru acest caz, în condiţiile în care ASF are o conducere numită politic, el a răspuns că decizia aparţine Parlamentului.

"Dumneavoastră aţi pus punctul pe i pentru că aşa cum spuneaţi şi în cadrul întrebării conducerea ASF sau ASF în ansamblu este o instituţie sub control parlamentar. Din punctul acesta de vedere urmează ca Parlamentul să-şi tragă concluziile de rigoare şi să decidă dacă există o vină în dreptul conducerii ASF sau dacă, mă rog, doresc să aştepte anchetele penale care înţeleg că au fost declanşate şi să se decidă în urma acelor anchete", a afirmat Dan Vîlceanu, menţionând că este "convins că în Parlament conducerea ASF va susţine un raport sau va veni cu explicaţii".

Referitor la anchetele penale la adresa companiei, Vîlceanu a declarat că a citit în presă că există o sesizare făcută de conducerea ASF încă din ianuarie în legatură cu City Insurance şi că acţionarii companiei ar fi făcut o sesizare la DIICOT privind angajaţi ai City Insurance.

"Noi vorbim de posibilitatea existenţei unei fraude pentru că nu putem în momentul de faţă să acuzăm pe nimeni că ar fi săvârşit o fraudă câtă vreme nu există o decizie definitivă a unei instanţe. Dar sunt elemente care bineînţeles că te pun pe gânduri. Aici vorbim de o situaţie care nu se putea întâmpla peste noapte. Vorbim totuşi de un sistem care presupune şi reasigurarea tuturor poliţelor pe care le-ai încheiat şi în condiţiile în care toate lucrurile ar fi mers conform legii şi conform unei gestionări corecte şi prudenţiale a situaţiilor nu cred că s-ar fi ajuns aici. Rămâne de văzut. Eu vreau să vă spun că nu sunt şeful Ministerului Public. Anchetele le face Parchetul, sau mă rog, Parchetele sesizate şi în atribuţiile mele de ministru de Finanţe sau prin atribuţiile de ministru de Finanţe vin cu asemenea acte normative prin care să mă sigur că oamenii îşi primesc banii din Fondul de Garantare care este special destinat pentru asemenea situaţii", a explicat ministrul Finanţelor.

De asemenea, el a adăugat că în cazul în care se dovedeşte frauda printr-o procedură judiciară atunci Fondul de Garantare trebuie să recupereze suma acordată.

În data de 17 septembrie, Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance, solicitând totodată deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.

În perioada 2014-2021, ASF a impus societăţii City Insurance SA, dar şi conducerii societăţii mai multe sancţiuni, respectiv amenzi în valoare totală de 18.736.666 lei precum şi a emis o decizie de majorare de capital de solvabilitate aplicată societăţii de 16.500.000 de euro.

City Insurance S.A. este principalul asigurător românesc, cu o cotă de piaţă de 17%. A fost înfiinţată în anul 1998 de către un grup de investitori şi are sediul central în Bucureşti. Societatea are 400 de angajaţi şi 42 de birouri şi filiale, oferind o gamă largă de asigurări generale. 

Vizualizări: 2,164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: