Victorie cu cinci goluri pentru Pandurii

Pandurii a ajuns la cel de-al şaptelea meci amical şi a înregistrat o victorie la scor, 5-1 în meciul cu CS Hunedoara. Oaspeţii au revenit la Târgu Jiu după doar o săptămână, cu acelaşi adversar jucând echipa din Târgu Jiu şi cu o săptămână în urmă.

Terenul sintetic de la Târgu Jiu a găzduit al doilea amical al săptămânii pentru cei de la Pandurii care încep să îşi cristalizeze o echipă de bază din mulţimea de fotbalişti aflaţi în probe, mai mulţi juniori decât seniori. Totuşi în prima repriză antrenorul Călin Cojocaru şi-a trimis pe teren mai mulţi jucători rămaşi din garnitura veche a echipei, majoritatea seniori, începând jocul cu Achiriloaei, Cuțitoiu, Ciobanu, Catrici, Vasilescu, Popescu, Ştefan, Trancă, Şendroiu, Tănăsoiu şi Bodea. Până la pauză gazdele au marcat de trei ori, Tănăsoiu reuşind o dublă iar Bodea stabilind scorul pauzei, după ca oaspeţii au punctat şi ei dintr-un penalti. În partea a doua a jocului au evoluat mai mulţi fotbalişti aflaţi în probe încă la Pandurii dar şi o serie de juniori ai clubului. Şi aceştia au mai înscris de două ori prin reuşitele lui Adedoyin, nigerianul de 19 ani venit în probe de la echipa de tineret a celor de la Everton, iar scorul final a fost 5-1.

Acesta a fost cel de-al doilea meci al pandurilor din cadrul cantonamentului pe care îl susţin la Târgu Jiu, următorul amical fiind programat miercuri, tot la Târgu Jiu, cu CSM Slatina.

Vizualizări: 1,839

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: