Victima accidentului de la Bebe Luţaru are nevoie de sânge
Un șofer de 48 de ani din Târgu Jiu, rănit joi seara în accidentul de pe str. Victoriei, are mare nevoie de sânge grupa A II pozitiv. Este vorba de șoferul care circula regulamentar, dar a fost izbit de un Mercedes intrat cu viteză pe contrasens.
Viorel Popescu este internat la Secția terapie intensivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Apelul pentru donare de sânge a fost făcut pe Facebook de liderul sindical din energie, Manu Tomescu.
Accidentul de circulaţie a avut loc joi seara, între Bebe Luțaru și Lidl. Au fost implicate două mașini, un Renault Lauguna și un Mercedes. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, a reieşit faptul că un tânăr, de 28 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei, din municipiul Târgu Jiu, din direcția strada Luncilor, către centrul localității, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturism, condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat, de 48 de ani, din Târgu Jiu, după care a intrat în coliziune cu un stâlp metalic de susținere a sistemului de iluminat public, de pe partea stângă a sensului de mers, distrugându-l”, a anunţat Poliţia Gorj.
Viorel Popescu a rămas încarcerat în Renault, salvatorii ISU Gorj intervenind pentru descarcerarea sa. Bărbatul este angajat al Primăriei Târgu Jiu şi are doi copii.