Vezi cum arată padocul de la Motru după finalizarea lucrărilor!

Lucrările de realizare a padocului de la Motru au fost încheiate. Amplasamentul a fost recepţionat de primărie şi se află în procedura de autorizare. Administraţia locală estimează că în cel mult o lună adăpostul va putea fi pus în funcţiune. Padocul are o capacitate de circa 80 de locuri, iar în primă fază vor fi adăpostiţi aici maidanezii bolnavi de pe raza municipiului, dar şi căţelele gestante.

Cetăţenii municipiului Motru nu vor mai trebui să-şi facă griji în curând în privinţa câinilor fără stăpân, asta pentru că noul padoc a fost realizat urmând ca în cel mai scurt timp să fie pus în funcţiune. Adăpostul este unul realizat după standardele europene. „A fost recepţionat săptămâna trecută. Urmează ca în cel mai scurt timp să-l autorizăm conform legii şi să-l punem în funcţiune. Noi preconizăm la ora actuală că pe raza municipiului Motru sunt în jur de 300-350 de câini comunitari. În prima fază vom încerca să-i strângem pe cei care sunt bolnavi, femelele care sunt pasibile de a face pui. Vom aştepta ca legea eutanasierii să fie deblocată. Acum ne mai trebuie nişte avize de la instituţii abilitate. Reprezentanţii acestora vor fi chemaţi să vină la obiectivul respectiv, să ne dea aceste avize. Sper ca într-o lună să fie pus în funcţiune”, a declarat Dorin Hanu, primarul municipiului Motru.

100 mii lei de la buget pentru asigurarea dotărilor

Pentru realizarea acestui adăpost canin primăria a alocat suma de 500 de mii de lei. Autorităţile locale spun că vor mai trebui să aloce o anumită sumă de bani din bugetul local pentru dotarea acestui adăpost cu tot ceea ce este nevoie. „O să ne organizăm în cadrul Direcţiei Publice cu oameni şi cu dotarea necesară pentru un asemenea tip de serviciu. E nevoie de maşină pentru strângerea maidanezilor, de puşcă cu tranchilizant şi de alte lucruri pentru a strânge în mod civilizat aceste animale de pe raza municipiului. Este clar că va fi nevoie să mai alocăm nişte bani. Coastă mult mâncarea pentru întreţinerea acestui padoc şi sunt convins că cei care iubesc animalele ne vor şi sprijini. Pentru achiziţia maşinii şi restul dotărilor va mai fi nevoie de 100 mii lei”, a mai spus primarul municipiului Motru.

Activitatea noului padoc va fi gestionată de către angajaţii Direcţiei Publice din cadrul primăriei Motru. Totodată, va fi angajat cu contract şi un medic veterinar. Pentru posturile de tehnician veterinar există deja personal autorizat în cadrul primăriei care poate fi detaşat pentru această activitate.

Vizualizări: 272

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: