Verdict majorat pentru un agent corupt al Penitenciarului Târgu Jiu

Curtea de Apel Craiova a pronunțat sentința finală în dosarul ce îl vizează pe un agent al Penitenciarului Târgu Jiu, acuzat de fapte de corupție. La un an de zile după ce era încătușat pentru că a primit mită de la deținuți pentru a-i lăsa, printre altele, cu telefoane în spatele gratiilor, Petre Rujan a primit o condamnare majorată față de cea decisă în vară împotriva sa de Tribunalul Gorj.

Rujan a primit acum 2 ani și 6 luni pentru 4 fapte de corupție, față de doi ani cât dispusese instanța de la Târgu Jiu. Acestuia i-au fost aduse și alte acuzații, pedepsite cu 18 luni de închisoare, toate acestea fiind contopite într-o pedeapsă finală de 3 ani care însă nu este cu executare. Agentul are un termen de încercare de 4 ani în care trebuie să nu încalce legea, în caz contrar riscând să ajungă din nou în arest, așa cum s-a întâmplat în prima parte a acestui an.
Dosarul i-a vizat însă și pe doi deținuți din penitenciar, care i-au oferit agentului telefoane mobile, băuturi, parfumuri și alte bunuri, și pentru ei pedepsele fiind majorate de către instanța din Bănie. Sentința o vizează și pe o bătrână, bunică a unuia dintre deținuți, femeia fiind și ea considerată complice la infracțiuni de corupție, pedeapsa fiind cu suspendare în cazul său. „Cumulează pedeapsa aplicată inculpatului Pătroi Ionuţ Valentin în prezenta cauză de 3 ani şi 6 luni închisoare cu restul de 1 an şi 14 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1294 din 12.05.2014 a Judecătoriei Tg-Jiu, urmând ca inculpatul Pătroi Ionuţ Valentin să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni şi 14 zile închisoare. (…)Cumulează pedeapsa aplicată inculpatului Chiriac Gheorghe Robert în prezenta cauză de 1 an şi 2 luni închisoare cu restul de 1 an şi 6 luni închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 1 lună închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1390 din 03.06.2015 a Judecătoriei Tg-Jiu, urmând ca inculpatul Chiriac Gheorghe Robert să execute pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare. Deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de inculpatul Chiriac Gheorghe Robert, perioada executată de la 28.09.2015 la zi. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, dispune ca inculpaţii Petruţ Eugen şi Tudoroniu Elena să presteze munca neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Tîrgu-Jiu, Jud. Gorj sau la D.G.A.S.P. Gorj”, a decis instanța.

Vizualizări: 1,540

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: