Vârstnicii din Rovinari, în atenţia administraţiei locale
Autorităţile locale din Rovinari dau o mare importanţă necesităţilor persoanelor vârstnice din localitate. Astfel, în următoarea perioadă sediul în care își desfășoară activitatea Clubul Vârstnicilor din Rovinari, acolo unde bătrânii din oraș își petrec timpul liber, va fi modernizat. Investiția se realizează din fonduri de la bugetul local.
Lucrările se ridică la circa 40.000 lei și constau în înlocuirea tâmplăriei de la Clubul Vârstnicilor din Rovinari, adică a ferestrelor și a ușilor. Proiectul va fi supus aprobării consilierilor locali în următoarea ședință de Consiliu Local. Investiția este necesară, mai ales că actuala tâmplărie s-a degradat din cauza vechimii. Practic, ferestrele ocupă mare parte din fațada clădirii. De altfel, primăria Rovinari a schimbat anul acesta și acoperișul de la sediul Clubului Vârstnicilor, care de asemenea era foarte vechi și șubred, dar și pe cel de la Cantina Socială, care funcționează în aceeaşi clădire. Circa 100 de bătrâni din oraș vin la club să-și petreacă timpul liber și să socializeze, cu atât mai mult acum, când primăria le-a achiziționat și noi jocuri de table, șah și rummy. Mai mult decât atât, mobilierul învechit și degradat a fost înlocuit cu unul nou, cu sprijinul autorităților locale.