Salarii mai mari pentru funcţionarii din primăria Mătăsari

Cei peste 20 de salariaţi ai primăriei Mătăsari vor încasa începând cu luna august mai mulţi bani la salariu. Primarul Gheorghe Gașpar a propus Consiliului Local majorarea cu 12% a lefurilor funcționarilor, iar consilierii locali au avizat hotărârea în şedinţa ce a avut loc la finele lunii trecute. Angajaţii primăriei au primit vestea cu bucurie, mai ales că salariile lor nu au mai fost majorate de ani buni.

Majorarea salariilor funcţionarilor din cadrul primăriei Mătăsari are la bază ordonanţa nr.27/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede că administraţiile locale pot creşte salariul de încadrare cu până la 12% dacă dispun de resursele financiare necesare la fondul de salarii. Astfel, primarul comunei Mătăsari, Gheorghe Gaşpar, a propus consilierilor în şedinţa de Consiliu Local din data de 30 iulie majorarea salariilor pentru cei 17 funcţionari publici, dar şi a celor 4 persoane care ocupă posturi contractuale din primărie, cu procentul maxim.

Hotărârea a intrat în vigoare începând cu luna august, astfel salariaţii primăriei vor simţi imediat efectele acestei majorări. Salariaţii din primăria Mătăsari spun că această majorarea era aşteptată de mulţi ani, asta pentru că circa şapte ani au aceleaşi salarii, care sunt destul de mici. "Este binevenită această majorare. Salariile sunt foarte mici, nu au mai fost majorate din anul 2008, dacă îmi aduc bine aminte. Ne este greu să ne descurcăm şi chiar dacă procentul nu este mare, pentru noi contează. Domnul primar este înţelegător cu noi şi ştie cât de greu ne este având salarii mici", a spus o angajată a primăriei.  

De această majorare la salariu nu vor beneficia primarul şi viceprimarul comunei Mătăsari.

Vizualizări: 305

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: