Au demolat din greşeală un alt bloc
Primăria Giurgiu a declanşat o anchetă după ce o firmă de construcţii care are contract cu municipalitatea pentru demolarea unui bloc dezafectat a demolat un alt bloc, de asemenea nelocuit, reprezentanţii firmei admiţând că vina aparţine exclusiv angajaţilor acesteia.
O firmă de construcţii care are contract cu Primăria Giurgiu pentru demolarea unui bloc dezafectat în cartierul Istru al municipiului a demolat un alt bloc în locul celui care trebuia pus la pământ, transmite corespondentul Mediafax. Construcţia care trebuia demolată este un fost cămin, situat într-o zonă de la periferia Giurgiului. În zonă sunt două construcţii foarte asemănătoare, respectiv căminul C şi căminul D, pe care autorităţile locale anunţaseră că le vor pune la pământ şi în locul cărora urmează a fi construite locuinţe sociale noi.
Conform reprezentanţilor Primăriei, căminele nu mai puteau fi locuite şi erau în stare avansată de degradare, astfel încât s-a decis demolarea lor întrucât consolidarea şi renovarea ar costa mai mult decât ridicarea unor construcţii noi. Primăria a încheiat, în urma unei licitaţii, un contract cu o firmă de construcţii pentru demolarea unuia dintre cămine, însă reprezentanţii firmei au venit cu buldozerele şi au demolat parţial celălalt bloc, nu pe cel prevăzut în contract. "Firma care a câştigat prin licitaţie această acţiune nu a aşteptat ordinul de începere a demolării, iar echipa a acţionat prin demolarea unui alt bloc decât cel care trebuia în prima fază. Problema nu a fost la Primărie”, a afirmat primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu.
La Primăria Giurgiu a fost constituită o comisie de anchetă care va analiza situaţia creată şi va stabili, printr-o expertiză, cine se face vinovat şi cine va plăti pentru această greşeală. La rândul lor, reprezentanţii firmei de construcţii spun că îşi asumă greşeala şi că vor suporta consecinţele.