USL face campanie electorală în cimitirul de la Ciuperceni

Cetățenii din comuna Ciuperceni nu-și mai pot găsi liniștea nici măcar la biserică iar morții nu scapă de campania electorală nici la cimitir. O demonstrează cele câteva afișe al Uniunii Social Liberale lipite atât pe poarta bisericii cât și pe clopotnița cimitirului din localitate. Autoritățile locale dau din umeri și spun că lipirea afișelor este permisă oriunde în timp ce oamenii se îngrozesc de asemenea lucruri. Un scandal monstruos a izbucnit ieri în fața primăriei Ciuperceni între candidați pe seama locurilor de afișaj.

Biserica și clopotniţa cimitirului din comuna Ciuperceni sunt pline de afişe electorale semn că cei care luptă pentru funcţia de primar sau consilier local nu se mai gândesc la cele sfinte în campanie electorală. Cert este că afişele aparţineau Uniunii Social Liberale, chiar şi aşa consilierii locali nu ştiu cum au ajuns aceste afişe pe poarta Bisericii şi pe clopotniţa cimitirului. ”Acum trec şi văd şi eu aceste afişe. Este foarte bine că ne-aţi sesizat. Eu ştiam că Biserica nu se implică în aşa ceva, nu este bine. Chiar acum mă duc să informez şi eu ce se întâmplă că nu este bine. Am şi discutat în Consiliu Local să nu se întâmple lucruri din astea dar..”, a declarat un consilier local USL.

”Măcar Dumnezeu să nu fie politic”

Oamenii se îngrozesc de ce se întâmplă la ei în comună. Spun că primăria nu ar trebui să dea voie la așa ceva și nu înțeleg cum preotul satului a acceptat o astfel de blasfemie. ”Din câte știu eu lăcașurile de cult nu trebuie să ia parte la campania electorală. Este imoral. Măcar Dumnezeu să nu fie politic. Când vine vorba să doneze bani pentru biserică nu sunt așa miloși”, a declarat Petre Bejat, din Ciuperceni.

Problema autorităților locale nu a fost însă locul de afișaj ci mai degrabă cine le rupe afișele. De aici a pornit un scandal monstruos între viceprimarul comunei și Georgeta Anescu, candidata UNPR pe lista de consilieri locali. Georgeta Anescu îl acuză pe vice că rupe afișele celorlați candidați. ”Au lipit afișe înainte de slujba de Înălțare și după ce s-a terminat slujba vicele a ieșit afară din Biserică să vadă dacă i-a rupt cineva afișele. Noi nu avem voie să lipim niciunde, primăria asta e personalizată”, a declarat Georgeta Anescu. Răspunsul vicelui a venit prompt. ”Vezi că te vede Dumnezeu și dă în tine și în toți copiii tăi. Cum poți să spui asemenea minciuni că am fost eu la Biserică. Să dea Dumnezeu în tine și-n copiii tăi că minți. Tu nu ai un conflict cu primăria, tu ai ceva personal cu mine. De ce insinueazi că afișele voastre sunt rupte și ale noastre nu”, a spus viceprimarul Eleonor Popescu.

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: