UNPR Gorj şi-a ales conducerea. Vezi aici noua echipă

Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) Gorj a avut ieri primele alegeri organizate în acest judeţ. Preşedintele acestei organizaţii politice a fost ales Marius Vlaicu, prim-vicepreşedinte Dumitru Iacob, secretar Ion Voicu, iar printre cei 13 vicepreşedinţi se numără omul de afaceri Dumitru Brăilă şi directorul Casei de Sănătate Gorj, Gheorghe Cocină.

Circa 200 de delegaţi au participat ieri la primele alegeri din cadrul UNPR Gorj. Sala de spectacole a Teatrului Elvira Godeanu din Târgu Jiu s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul mare de votanţi, au fost prezenţi 240 de membri. Marius Vlaicu a candidat singur pentru postul de preşedinte, iar Dumitru Iacob pentru prim-vicepreşedinte. Dacă Dumitru Iacob a fost ales cu unanimitate de voturi, Marius Vlaicu nu a fost dorit la cârma partidului de către nouă persoane, a fost ales cu 231 de voturi pentru şi 9 împotrivă. El nu s-a supărat pe colegii de partid care au votat împotriva lui. „Este democraţie, fiecare are dreptul să aleagă, nu mă deranjează că au fost persoane care au votat împotriva mea”, a spus Marius Vlaicu.

Prim-vicepreşedintele UNPR Gorj, Dumitru Iacob, este un fost social-democrat. „Am fost în PSD în 2004, am plecat însă pentru că vroiam o altfel de politică, una adevărată. Le mulţumesc celor care m-au votat şi îi asigur că nu-i voi dezamăgi“, a spus acesta.

PSD Gorj nu vrea colaborare cu UNPR

La conferinţă au fost invitaţi şi liderii celorlalte partide, dar PSD şi UDMR nu au onorat invitaţia. „Sunt prieten cu mulţi dintre membri UDMR, cunosc foarte bine capacitatea lor şi vreau să vă spun că în această organizaţie sunt oameni care aş dori să-i am la mine în partid, Dumitru Brăilă este unul dintre ei”, a spus Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj. Preşedintele PDL Gorj, Cosmin Popescu şi-a exprimat şi el speranţa că vor colabora bine pe viitor cu UNPR. „Deşi sunteţi la început de drum sunteţi bine organizaţi, vă doresc mult succes pe viitor şi sperăm să colaborăm bine”, le-a transmis acesta membrilor UNPR.

Nelu Pavel liderul organizaţiei romilor Gorj a urat şi el mult succes membrilor UNPR. Acesta a făcut insă şi o remarcă care a fost aplaudată de către cei prezenţi în sala. „Nu o să ne mai vindem pe ulei şi zahăr în 2012, nu o să mai punem botul”, a spus acesta.

Noua conducerea a UNPR are bine stabilit planul pentru 2012. „Vrem să câştigăm alegerile în 2012, să avem pentru primăria Târgu Jiu un om puternic care să fie ales de cetăţeni în Motru de asemenea ne dorim să fie ales un membru al partidului nostru primar dar şi în celelalte localităţi”, a spus Marius Vlaicu.

Cocină, ales vicepreşedinte în lipsă

Tot ieri s-a decis şi cine sunt vicepreşedinţi ai UNPR. Toţi cei 13 candidaţi au fost aleşi cu unanimitate de voturi, printre ei se numără şi omul de afaceri Dumitru Brăilă precum şi preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gor, Gheorghe Cocină, acesta din urmă a lipsit de la conferinţa judeţeană de alegeri, el a aflat de la ziarişti rezultatul votului. „Mă bucur că mi-aţi dat această veste, nu am putut fi prezent la alegeri pentru că am avut o şedinţă la Bucureşti”, a precizat acesta.

Echipa UNPR Gorj

Preşedinte UNPR-Marius Vlaicu

Prim-vicepreşedinte –Dumitru Iacob

Secretar-Ion Voicu

Vicepreşedinţi:

Dumitru Brăilă

Gheorghe Cocină

Alexandru Glomnicu

Ovidiu Caragea

Dorin Pârcălăboiu

Mădălin Giurcău

Cristina Ionici

Laurenţiu Aninoiu

Emilia Pârvulescu

Mădălin Spătaru

Sorin Lăcătuşu

Dan Raţă

Cristinel Tutunaru

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: