Ungurușan câștigă procesul cu Pandurii. Cât are de primit!

Judecătorii i-au dat câștig de cauză fostului jucător de la Pandurii, Alexandru Ungurușan, care are de primit peste 100.000 de lei. Sentința judecătorilor a fost dată în 14 iulie și este cu apel.

Ungurușan a cerut instanței să dispună obligarea Clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu la plata sumei de 23.893,53 euro net, datorie acumulată de club către jucător după intrarea în insolvență, adică din 19 octombrie anul trecut până în 16 ianuarie anul acesta. Ungurușanu a semnat contractul cu Pandurii pe 2 iulie 2015, convenție denunțată de lichidatorul judiciar în ianuarie 2017. Contratul dintre părți a încetat în ianuarie, iar câteva zile mai târziu Ungurușan a notificat clubul pentru plata sumei de 23.893,53 euro. Nu a primit răspuns, așa că în februarie a trimis o nouă notificare. Ungurușanu susține, prin avocații săi, că lipsa unui răspuns din partea lichidatorului la solicitarea sa înseamnă de fapt refuzul de a plăti creanțele.

Suma pe care o cere Ungurușan se referă la banii care i se cuvin după intrarea în insolvență a clubului Pandurii. Suma poate fi executată silit, nefiind regulile creanțelor de dinainte de intrarea în insolvență, care au intrat la masa credală și sunt plătite eșalonat.

Contractul lui Ungurușan a fost de 6.300 de euro pe lună, plus bonusuri de 400 de euro pentru fiecare punct al echipei.

Vizualizări: 1,566

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: